X
ÎNTÂLNIRE CU GREUTATE. Vladimir Putin, față în față cu Donald Trump
Externe Ultima Ora

ÎNTÂLNIRE CU GREUTATE. Vladimir Putin, față în față cu Donald Trump

ÎNTÂLNIRE CU GREUTATE. Vladimir Putin, față în față cu Donald Trump

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va avea un scurt dineu de lucru cu omologul său din Statele Unite, Donald Trump, pe 11 noiembrie, la Paris, a anunţat miercuri Kremlinul, conform agenţiei Reuters, informează Mediafax.

Summitul se va desfăşura în Palatul Élysée, sediul Preşedinţiei Franţei, a declarat miercuri Iuri Uşakov, consilier prezidenţial rus.

Kremlinul anunţase marţi că Vladimir Putin va avea o scurtă întrevedere cu Donald Trump, la Paris, unde vor stabili detaliile viitorului summit bilateral. „Părţile au convenit că va fi dificil să fie aranjată o întrevedere în format complet a preşedinţilor Vladimir Putin şi Donald Trump la Paris. Totuşi, se vor întâlni într-un mod sau altul şi vor stabili când vor avea o altă întrevedere pentru o conversaţie substanţială”, a declarat marţi Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat, luni seară, că probabil nu se va întâlni cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Paris, deşi consilierul prezidenţial american pentru Securitate Naţională, John Bolton, anunţase această întrevedere. „Nu sunt sigur că ne vom întâlni la Paris, probabil nu”, a declarat Donald Trump referindu-se la Vladimir Putin. „Dar ne vom întâlni la summitul G20 şi probabil vom avea o întrevedere cu această ocazie”, a spus Trump.

John Bolton a declarat în octombrie, după o vizită în Rusia, că Donald Trump va avea o întâlnire cu Vladimir Putin la Paris, cu ocazia ceremoniilor organizate la 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial. Summitul Grupului naţiunilor dezvoltate şi emergente (G20) se va desfăşura în Buenos Aires, Argentina, în intervalul 30 noiembrie – 1 decembrie 2018.

Articole asemănătoare

Categoria ”A ÎNNEBUNIT POPORUL”: Ministrul Educației SE MIRĂ că părinții VOR ȘCOLI MAI BUNE pentru copii

Golea Sorin

De la începutul omeniri până acum, din ţara noastră s-au extras 2.070 de tone de aur. Cu toate acestea, România mai are 6.000 de tone de metal prețios în zăcăminte

Golea Sorin

INCREDIBIL. Codrin Ştefănescu depune PLÂNGERI PENALE: Deputatul Ion Mocioalcă a fugit cu baza de date a PSD! 

Golea Sorin

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii