Senzațional: Iliescu nu a votat PSD la europarlamentare!
Ion Iliescu
Ultima Ora Politic

Incredibil: Viorica Dăncilă i-a tăiat banii lui Ion Iliescu!

Institutul Revoluției Române din Decembrie 89, condus de Ion Iliescu a pierdut la rectificarea bugetară peste 700.000 de lei, bani care fuseseră anterior alocați pentru evenimentele dedicate împlinirii a 30 de ani de la Revoluție. Pentru a încerca să recupereze parte din sumă Institutul a înaintat o scrisoare Guvernului, scrisoare semnată de Ion Iliescu, prin care se solicită sprijin în acest sens, scrie b1.ro

„Doamnă Viorica DĂNCILĂ, Prim ministru al României, va rugăm să ne acordați tot sprijinul pentru a recupera sumele de care avem nevoie pentru Comemorarea Eroilor Martiri și marcarea cum se cuvine a celor 30 de ani de la Victoriei Revoluției Române din Decembrie 1989” se arată în scrisoarea semnată de Iliescu.

Directorul institutului, Gelu Voican Voiculescu, a declarat pentru B1.ro că bugetul era alocat în general pentru două institute, cel condus de Ion Iliescu, precum și un altul condus de Emil Constantinescu, iar Senatul a preferat să taie de la cel condus de Ion Iliescu.

„Ministerul de Finanțe a tăiat, noi avem bugetul nostru ca instituție autonomă prin bugetul Senatului, deci separat de bugetul Senatului, există bugetul nostru și al Institutului Levant al lui Emil Constantinescu. Aceste două bugete separate erau la capitolul subvenții. Bineînteles Ministerul Finanțelor a tăiat 700.000 de lei în general și Senatul a preferat să taie de la noi.

Întrebat de reporterul B1.ro dacă a fost vorba de o discriminare în acest caz, având în vedere că bugetul Institutului Levant nu a fost afectat, Gelu Voican Voiculescu a răspuns: „Nu, sunt cuvinte prea exagerate, dar așa se întâmplă de obicei…„.

Voican Voiculescu a mai declarat că „aceste fonduri ne trebuiau pentru acțiunile de la sfâșitul anului… Ministerul de Finanțe a tăiat din tot ce rămăsese doar planificat. 

Aveam foarte multe acțiuni, dar în principal un simpozion internațional, o expoziție, un film în colaborare și încă o acțiune la Sibiu, foarte multă documentație imagistică, plus cărțile și edițiile pe care le scoate institutul în cele două trimestre. 

Ultima rectificare e în noiembrie, e cam târziu, am încercat la Guvern și la Senat să încercăm să găsim înțelegere.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.