Mesaj din PSD cu prilejul Zilei Europei. ”Celebrăm pacea și unitatea”
Ultima Ora Politic

Incredibil. PSD susține că protestele sunt agresiune împotriva legalităţii în această ţară

OUG de modificare a legilor justiţiei este o măsură justă, declară la RFI deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa, care calfică noile proteste de stradă faţă de acest act normativ ca fiind ilegale şi regretă că organele statului nu aplică legea, scrie news.ro

Nicolae Bacalbaşa a declarat la RFI România că ”aceste proteste sunt nişte manifestări ilegale, cu încălcarea legii, încă o agresiune împotriva legalităţii în această ţară”.

Deputatul PSD consideră ”justă” OUG care modifică legile justiţiei: ”În ceea ce priveşte Ordonanţa, mie mi se pare, din punctul meu de vedere, o măsură justă, care se înscrie în efortul de a corecta o instituţie care a deviat de la scopurile ei, justiţia din România din ultimii ani, care din nefericire a devenit o justiţie selectivă, non-democratică şi fără îndoială că beneficiarii, unii interni, alţii mai ales externi a acestei deviaţii a justiţiei se opun cu ferocitate intereselor lor. Deci este o luptă politică în care se folosesc mijloace ilegale şi din nefericire, organele statului nu aplică legea, asta mi se pare regretabil”.

Nicolae Bacalbaşa critică Uniunea Europeană.

Video. Nicolae Bacalbașa, ieșire incendiară la TV la adresa UE și a lui Iohannis. ”Ne călăresc”

”Eu ţin la Uniunea Europeană, dar ţin la o Uniune Europeană în care toate statele participante să fie membri de bună credinţă şi să existe o coeziune aşa cum s-a declarat oficial că vom căuta să ajungem la acelaşi nivel economic şi nu un sistem, aşa cum spunea Bismarck, ca să cităm un neamţ celebru, că în orice uniune există un cal şi un călăreţ”, afirmă Bacalbaşa.

Peste 10.000 de persoane au protestat, duminică seara, în Piaţa Victoriei, faţă de ordonanţa de urgenţă care modifică legile justiţiei.Mii de oameni au protestat şi în marile oraşe din ţară, printre care Cluj, Sibiu, Timişoara, Iaşi, Bacău, Constanţa, Braşov.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.