Incredibil: Ministerul Sănătății a îngropat scandalul falsului chirurg de la Cluj 1
Ultima Ora Justiție Sănătate

Incredibil: Ministerul Sănătății a îngropat scandalul falsului chirurg de la Cluj

Crina Nistor a operat timp de 9 ani alături de soţul ei, chirurgul Marius Nistor, la Spitalul CF din Cluj-Napoca. Instituţia susţine că nu a fost anunţată şi nu şi-a dat acordul cu privire la această colaborare. Mai mult, medicul a fost şi cel care i-a coordonat rezidenţiatul soţiei. Autorităţile au răspuns la 6 luni de la izbucnirea scandalului şi au aplicat o sancţiune ilară, potrivit adevarul.ro.

Crina Nistor a practicat fără drept oftalmologia, timp de circa 10 ani, la Spitalul Clinic Căile Ferate din Cluj-Napoca (CF), alături de soţul ei, un cunoscut şi apreciat chirurg oftalmolog – Marius Nistor. Acuzaţiile făcute de către deputatul Emanuel Ungureanu în luna martie 2019 au determinat declanşarea unei anchete a Ministerul Sănătăţii. Medicul Marius Nistor a susţinut, pentru „Adevărul”, că acuzaţiile sunt false şi că soţia a operat alături de el deoarece era rezidentă. La 6 luni de la izbucnirea scandalului, autorităţile statului român fac cu greu lumină în acest caz: „în perioada noiembrie 2010 – martie 2019, dr. Marius Nistor a permis unui terţ neacreditat, respectiv doamnei Crina Nistor (soţia d-lui Nistor) accesul/efectuarea de manopere medico-chirurgicale în Compartimentul de oftalmologie şi Blocul operator oftalmologie ale Spitalului Clinic CF Cluj în situaţia în care aceasta nu avea raporturi contractuale cu şi/sau repartiţie ca medic rezident”, se arată într-un răspuns al Ministerului Transporturilor. Cei doi manageri ai spitalului în perioada 2010-2019 susţin, într-un răspuns către Direcţia de Sănătate Publică Cluj (DSP), că nu au fost notificaţi în scris şi nu şi-au dat acordul în legătură cu efectuarea de către Crina Nistor a pregătirii pentru rezidenţiat la Secţia de Oftalmologie al Spitalului CF. Din cercetarea DSP rezultă că, timp de 9 ani, soţia medicului Marius Nistor apare în majoritatea operaţiilor realizate de către soţul ei ca „operator 2”. Sunt confirmate astfel acuzaţiile conform cărora Crina Nistor nu avea dreptul să participe la operaţii alături de soţul ei.

Drepturile pe care le are soţia „şefului” Din răspunsurile obţinute de la autorităţi rezultă că motivul pentru care Crina Nistor a putut să opereze timp de 9 ani la Spitalul CF Cluj a fost faptul că era soţia şefului, adică a lui Marius Nistor, coordonatorul compartimentului oftalmologic al unităţii medicale. Asistentele de la Spitalul CF susţin, conform anchetei DSP, că Nistor Crina, în virtutea relaţiei cu soţul ei, se comporta ca un medic: „uneori venea pe secţii să consulte pacienţii operaţi”; „efectua consultaţii atunci când soţul ei lipsea”, „a intrat în sala de operaţie supravegheată şi îndrumată de soţul ei”, „la intervenţiile chirurgicale nu a intrat niciodată nesupravegheată” (de unde deducem, aşa cum au arătat-o şi sursele „Adevărul” că era lăsată să practice anumite manopere operatorii-nr), „a realizat singură injecţii intravitreene şi subconjuctivale” (manopere foarte complicate-nr). Doctorul Marius Nistor, la rândul lui, a declarat pentru DSP că soţia lui „nu a efectuat niciodată manopere mâna 1 sau mâna 2 nesupravegheată de dr Nistor Marius Cristian”. Surse din spital au declarat pentru „Adevărul” că Nistor Crina era lăsată, uneori, să efectueze operaţii de cataractă, iar atunci când dădea rateuri, iar intervenţia nu reuşea se dădea vina pe faptul că pacienţii s-au mişcat în timpul operaţiei: „Se întâmpla atunci când erau pacienţi în vârstă, care puteau fi uşor convinşi că a fost vina lor. Pe de altă parte, e foarte greu pentru un pacient să demonstreze că medicul a greşit sau măcar să ştie cine l-a operat de fapt”. Acesta este, probabil, şi motivul pentru care, aşa cum arată, DSP nu au fost reclamaţii la adresa Crinei Nistor. „Mi-a spus că va trebui să port două perechi de ochelari, nu una” „Adevărul” a relatat despre pacienta G.P., care a fost consultată de Crina Nistor, la cabinetul oftalmologic al familiei – Optinis, şi trimisă la operaţie la Spitalul CF pentru a scăpa de ochelari. Biletul de trimitere era ştampilat „Crina Nistor, medic specialist”, ori asta s-a întâmplat în 2012, pe când aceasta era doar rezidentă. După două operaţii la Spitalul CF, făcute de Marius Nistor – sau cel puţin aşa ştia pacienta – rezultatul a fost crunt: „doamna doctor mi-a spus că va trebui să port două perechi de ochelari, nu una”. Perioada de 9 ani petrecută la Spitalul CF de către Crina Nistor poate fi împărţită în două: 2011-2014 – când a fost rezidentă la oftalmologie la un alt spital şi 2014-2018 – perioadă în care a fost medic cu rezidenţiat în oftalmologie finalizat, fără examen de specialitate. În 2018, şi-a luat şi examenul de specialitate. Soţul i-a „coordonat” rezidenţiatul Tot influenţa soţului a determinat-o pe profesoara universitară Cristina Vlăduţiu, coordonatoarea programelor de rezidenţiat în oftalmologie din Cluj, să îi permită Crinei Nistor (foto) să se pregătească alături de soţul ei şi nu la spitalul unde a fost repartizată după examenul de rezidenţiat. Soţia lui Marius Nistor a fost în perioada 2010-2014 rezidentă în specialitatea Oftalmologie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe Cluj (SCJU). Într-un răspuns al DSP se arată că Nistor Crina a avut „un acord verbal al coordonatorului pentru a efectua în paralel activităţile de pregătire” încă de la începutul rezidenţiatului. Contactată de reporterul „Adevărul”, profesoara Cristina Vlăduţiu a susţinut: „ea a avut prezenţă şi la noi în clinică (SCJU-nr), dar în principal ea a activat la spitalul CFR. Ea a putut să-şi facă rezidenţiatul cu soţul ei, care era specialist şi venea la noi la clinică la prezentări de caz şi aşa mai departe”. Cu alte cuvinte, pe baza unui acord verbal rezidenta Crina Nistor a trecut de sub tutela spitalului unde a fost repartizată după examenul de rezidenţiat sub tutela soţului ei, fără ca Spitalul CFR să îşi dea consimţământul. A ajuns un acord verbal Cum este posibil aşa ceva? Vlăduţiu a explicat că „Nistor Crina a fost detaşată la spitalul CFR, fapt care este posibil, adică se pot face detaşări în alte centre; de exemplu dacă vine de la Oradea un rezident şi are motive obiective să facă stagiul la Oradea poate să-l facă.” Ceea ce a omis să explice profesoara este că există un Regulament de detaşare care stabileşte că pentru această operaţiune este nevoie de un dosar care să cuprindă: aprobare din partea Ministerul Sănătăţii, avizul spitalului plătitor cu care rezidentul a încheiat contract de muncă pe perioadă determinată/nedeterminată; acordul de plecare al conducerii universităţii rector sau decan, după caz; acordul de plecare al coordonatorului de program de rezidenţiat în specialitatea aleasă, din centrul universitar în care a fost confirmat;” Crina Nistor a avut doar „un acord verbal”. În plus, detaşarea se face „pe o perioadă de un an de zile, cu posibilitate de prelungire, pentru motive justificate: un centru universitar acreditat nu dispune în totalitate de condiţiile de dotare tehnico-materială sau de experienţa profesională pentru anumite abilităţi din curriculum-ul de pregătire; probleme de sănătate; situaţii deosebite familiale sau locative; alte situaţii excepţionale.” În cazul Crinei Nistor nu avem de a face cu o detaşare propriu-zisă, ci mai degrabă cu o improvizaţie, deoarece aceasta, cel puţin conform declaraţiilor profesoarei Vlăduţiu, mai ajungea şi la spitalul unde a fost repartizată. În plus, la finalul rezidenţiatului, actele care au făcut-o, practic, medic cu patalama pe Crina Nistor au fost semnate şi asumate de responsabilii Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj. Asta în condiţiile în care medicul coordonator Cristina Vlăduţiu a declară pentru „Adevărul” că „în principal Cristina Nistor a activat la spitalul CFR, alături de soţul ei”.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.