Incredibil. Deși la Bruxelles nu mai este recunoscută ca Prim-Ministru, Dăncilă insistă cu postul de comisar european 1
Ultima Ora Breaking News Politic

Incredibil. Deși la Bruxelles nu mai este recunoscută ca Prim-Ministru, Dăncilă insistă cu postul de comisar european

Viorica Dăncilă insistă și cere Parlamentului să îl audieze pe Victor Negrescu pentru postul de comisar european, în pofida îngrijorărilor transmise de la Bruxelles. Premierul demis a trimis Parlamentului o scrisoare în care a cerut oficial audierea, în Parlamentul României, a fostului ministru Victor Negrescu, propus de PSD să preia funcţia de comisar european.

Asta, în timp ce Comisia Europeană transmite că există îndoieli că ultima propunere a României pentru postul de comisar european a fost făcută legitim de către Guvernul interimar. Mai mult, șefa Comisie spune că viitorul comisar european trebuie să aibă și girul președintelui Iohannis.

„Având în vedere solicitarea doamnei Ursula von der Leyen, Preşedinte-ales al Comisiei Europene, prin adresa transmisă în data de 28.10.2019, referitoare la propunerea Guvernului României privind candidatul pentru funcţia de membru al Comisiei Europene, am deosebita onoare să vă informez că domnul Victor Negrescu este nominalizarea Guvernului României pentru funcţia de comisar european. În acest sens, în conformitate cu Legea 373/2013, vă adresez rugămintea de a demara procedurile necesare pentru audierea domnului Victor Negrescu în comisia de specialitate a Camerei Deputaţilor”, se arată în scrisoarea transmisă de Viorica Dăncilă președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.