Încep înscrierile pentru Programul „gROwth - Investim în copii, investim în viitor" 1
Ultima Ora Politic Social

Încep înscrierile pentru Programul „gROwth – Investim în copii, investim în viitor”

Cererile de acord pentru finanțarea proiectelor în cadrul Programului  „gROwth – Investim în copii, investim în viitor” pot fi depuse începând cu 2 mai 2019

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză anunţă deschiderea sesiunii 2019 pentru depunerea Formularelor de cerere de acord pentru finanțare în baza Hotărârii nr.239/2019 pentru instituirea unei scheme de ajutor de minimis privind programul guvernamental „gROwth – Investim în copii, investim în viitor”, începând cu data de 2 mai 2019, ora 10.00.

Formularele de cerere de acord pentru finanţare se pot depune prin poştă, curierat sau personal la Registratura Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză din str. Cristian Popişteanu, nr. 2-4, sectorul 1, Bucureşti.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză va publica pe site-ul său, periodic, lista cererilor de acord pentru finanţare depuse şi stadiul analizei acestora.

Toate informaţiile privind condiţiile care trebuie îndeplinite în vederea obţinerii finanţării se regăsesc la secţiunea „gROwth – Investim în copii, investim în viitor” pe pagina de internet a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (www.cnp.ro).

Formularele de cerere de acord pentru finanţare depuse până în prezent vor trebui retransmise conform normelor metodologice aflate pe site-ul CNSP.

Orice întrebări, sesizări şi solicitări de clarificări referitoare la prevederile acestui instrument de sprijin pot fi adresate prin intermediul poştei electronice, la adresa de email: [email protected].

Mai multe detalii sunt disponibile aici http://www.cnp.ro/ro/programulgrowth

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.