În prag de an școlar, peste 100 de profesori și 3000 de copii din programul Teach for Romania vor fi susținuți de Lidl 1
În prag de an școlar, peste 100 de profesori și 3000 de copii din programul Teach for Romania vor fi susținuți de Lidl
Ultima Ora Social

În prag de an școlar, peste 100 de profesori și 3000 de copii din programul Teach for Romania vor fi susținuți de Lidl

În prag de an școlar, peste 100 de profesori și 3000 de copii din programul Teach for Romania vor fi susținuți de Lidl și clienții retailerului cu 1.300.000 de lei.

Pentru fiecare articol din oferta de rechizite Școala în coolori vesele achiziționat în perioada 19 august – 1 septembrie, Lidl a donat 1 leu către programul Teach for Romania. Această sumă va ajuta cadrele didactice înscrise în programul pe care Lidl îl sprijină pentru al treilea an consecutiv să își continue misiunea de a-i îndruma și educa pe cei peste 3000 de copii beneficiari proveniți din medii vulnerabile.

La început de an școlar, când copiii se pregătesc să intre în sălile de curs, Lidl împreună cu clienții săi susțin cadrele didactice din programul Teach for Romania să ofere în continuare educație de calitate, reducând astfel, pe termen lung, rata abandonului școlar. Conform statisticilor Unicef și ISE (Institutul de Științe ale Educației), în România, între 38% și 40% dintre elevii români de 15 ani au avut rezultate slabe la citire, matematică și știință. Programul Teach for Romania își propune să contribuie la dezvoltarea unui sistem educațional egal pentru toți elevii, în care copiii au aceleași oportunități și perspective pentru viitor.

Lidl a sprijinit pentru al treilea an consecutiv această inițiativă, astfel că pentru fiecare articol din oferta de rechizite Școala în coolori vesele achiziționată în perioada 19 august – 1 septembrie, compania a investit 1 leu pentru recrutarea și formarea învățătorilor și profesorilor din program. Anul acesta, suma finală care va ajunge la beneficiari este de 1.300.000 de lei, contribuind la pregătirea cadrelor didactice prin programe și traininguri realizate de profesioniști în pedagogie și leadership

„Ca in fiecare an, le suntem recunoscători clienților noștri pentru susținerea acestui program, care își propune să sprijine educația egală și de calitate în România. Credem cu tărie în misiunea echipei Teach for Romania pentru că știm cu toții cât de important este să ai dascăli  care să îți ofere îndrumare și să îți arate că există oportunități și perspective indiferent unde mergi la școală”, a spus Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR Lidl România.

În prag de an școlar, peste 100 de profesori și 3000 de copii din programul Teach for Romania vor fi susținuți de Lidl 2 În prag de an școlar, peste 100 de profesori și 3000 de copii din programul Teach for Romania vor fi susținuți de Lidl 3 În prag de an școlar, peste 100 de profesori și 3000 de copii din programul Teach for Romania vor fi susținuți de Lidl 4

„Pentru al treilea an consecutiv, Lidl este unul din promotorii și susținătorii noștri, fiind un exemplu de colaborare solidă. Iar oportunitatea de a lucra împreună pe termen lung ne dă siguranță, fapt pentru care cu ajutorul lor și al sponsorilor noștri ne propunem să ne extindem din ce în ce mai mult aria de prezență, astfel încât să oferim acces la educație de calitate și implicit noi oportunități de viață pentru aproape zece mii de copii aflați în zonele vulnerabile. Povestea Teach for Romania continuă, dar ea poate fi spusă doar datorită celor care au încredere în noi și ne susțin”, spune Iulia Pielmuș, CEO Teach for Romania.

De la demararea parteneriatului strategic dintre Lidl si Teach for Romania, din 2016 și până în prezent, incluzând suma de anul acesta, Lidl împreună cu clienții săi au sprijinit organizația cu peste 3.660.000 de lei, susținând cadrele didactice în misiunea lor de a îmbunătăți calitatea educației. Astfel, elevii din program beneficiază de ore de literatură și matematică, cursuri de dezvoltare de abilități socio-emoționale, învață cum să aibă o gândire critică, cum să socializeze și să comunice.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii