Hopa: Curtea de Conturi Europeană verifică dacă rețeaua rutieră de la nivelul UE se află pe calea cea bună. România este varză
Ultima Ora Politic Social

Hopa: Curtea de Conturi Europeană verifică dacă rețeaua rutieră de la nivelul UE se află pe calea cea bună. România este varză

Curtea de Conturi Europeană desfășoară un audit cu privire la sprijinul acordat de UE pentru rețeaua de căi rutiere care leagă state membre și regiuni. Curtea va examina dacă acțiunile Comisiei Europene și finanțarea din partea acesteia asigură faptul că statele membre continuă să se afle pe calea cea bună în vederea finalizării rețelei la timp și în vederea îmbunătățirii conectivității pentru cetățeni. România este varză la acest capitol. 

Curtea a publicat astăzi o analiză preliminară de audit privind căile rutiere care leagă regiunile europene. Analizele preliminare de audit furnizează informații cu privire la o activitate de audit în curs și sunt concepute pentru a servi drept sursă de informații pentru cei interesați de politica sau de programele auditate.

Căile rutiere sunt în continuare principalul mod de transport interior pentru persoane și mărfuri în UE și este probabil că acest lucru nu se va schimba în viitorul apropiat, arată Curtea de Conturi Europeană. Construirea de drumuri și creșterea accesibilității acestora sunt de asemenea importante pentru stimularea creșterii economice. În 2016, în sectorul transporturilor erau angajate peste 11 milioane de persoane, ceea ce înseamnă peste 5 % din forța de muncă a UE.

Țara noastră trebuie să realizeze, conform planului TEM, semnat de țara noastră împreună cu UE, șase autostrăzi principale până în anul 2030. Nu vorbim aici de cele secundare.

Este vorba, în primul rând, de A1, pe care o bibilim de 40 de ani. Apoi autostrada Timişoara – Moraviţa (Serbia), ruta Lugoj-Calafat-Bucureşti, traseul Bucureşti – Focşani–Suceava–Siret şi ruta Sebeş-Turda-Tg. Mureş-Iaşi-Ungheni.

Toate aceste rute trebuie să aibă profil de autostradă peste 11 ani, conform cerinţelor Uniunii Europene. Nici una nu este încă gata, deşi UE ne pune la dispoziţie 80% din banii necesari. Trebuie menţionat că traseul Lugoj-Calafat va face parte din Via Carpatia, care va lega Grecia de Finlanda – nu întâmplător s-a cosntruit podul peste Dunăre la Calafat.

De asemnea, tronsonul Giugiu-Bucureşti-Albiţa va face parte din ”Autostrada inelară a Mării Negre”, traseu rutier care va trece prin toate ţările riverane acestui bazin maritim.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.