Conferinţă la Londra dedicată Holocaustului romilor, 1942-1943: istorie, memorie şi traumă colectivă

O conferinţă deosebită dedicată Holocaustului împotriva romilor a avut loc pe 30 ianuarie 2026 la sediul Institutul Cultural Român din Londra, în contextul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Evenimentul a adus în prim-plan o discuţie profundă despre istoria, memoria şi trauma colectivă a populaţiei rome din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Conferinţa, intitulată „Holocaustul romilor – istorie, memorie şi traumă colectivă”, a fost organizată în parteneriat cu Ambasada României la Londra şi a reunit istorici, sociologi şi activişti interesaţi de memoria acestui capitol istoric adesea trecut cu vederea.

În cadrul dezbaterii au fost abordate deportările şi persecuţiile romilor în perioada 1942-1943 şi impactul pe care aceste evenimente îl au asupra comunităţilor şi generaţiilor următoare.

Au participat specialişti precum profesorul Marius Turda, director al Centrului pentru Ştiinţe Umaniste Medicale de la Oxford Brookes University, istoricul şi sociologul Adrian-Nicolae Furtună, precum şi activistul pentru drepturile romilor Virgil Biţu, care au împărtăşit perspective academice şi personale despre traumă, memorie şi modul în care istoria romilor trebuie perpetuată în conştiinţa publică. Moderator al discuţiei a fost jurnalistul Petru Clej.

Președintele Agenției Naționale pentru Romi, Iulian Paraschiv, și Dincer Geafer, subsecretar de stat la Departamentul pentru Relații Interetnice.
Președintele Agenției Naționale pentru Romi, Iulian Paraschiv, și Dincer Geafer, subsecretar de stat la Departamentul pentru Relații Interetnice.

Evenimentul a inclus şi prezentarea unui volum dedicat Holocaustului romilor, menit să consolideze memoria colectivă şi să ofere un instrument de învăţare despre suferinţele persoanelor de origine romă în timpul nazismului.

În deschiderea conferinței, ambasadoarea Laura Popescu a subliniat că asumarea trecutului istoric și constientizarea destinului tragic al romilor în timpul Holocaustului sunt extrem de importante, iar autoritățile române au realizat progrese semnificative pe linia prevenirii și combaterii antisemitismului, a xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură, precum și a educației despre Holocaust.

Ambasadoarea Laura Popescu,despre Holocaustul romilor
Ambasadoarea Laura Popescu,despre Holocaustul romilor

Recunoașterea responsabilității nu este un atac la adresa demnității naționale, ci o manifestare a acesteia.Tema conferinţei subliniază eforturile comunităţilor academice şi culturale de a aduce în prim-plan experienţele care au fost istoric neglijate sau minimizate, contribuind la procesul de reconciliere şi educaţie.