Florin Iordache iese la atac. Nu vrea modificarea Legilor justiției. Moțiune de Cenzură la Orban
Florin Iordache iese la atac. Nu vrea modificarea Legilor justiției. Moțiune de Cenzură la Orban
Ultima Ora Breaking News Justiție Politic

Guvernul Orban a decis desființarea Secției Speciale a Magistraților. Procurorii DNA intră în corupți

Cabinetul Orban a discutat în ședința de vineri seară memorandumul depus de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, pentru desființarea Secției Speciale.

Guvernul Orban a adoptat, în şedinţa de vineri, Memorandumul înaintat de Ministerul Justiţiei prin care se propune desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

Adoptarea acestui Memorandum nu înseamnă că Guvernul desfiinţează SIIJ, ci că îşi asumă ca poziţie oficială soluţia propusă de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.

Următorul pas va fi elaborarea de către Guvern a unui proiect de lege pe acest subiect pe care îl va înainta Parlamentului pentru dezbatere, au precizat, pentru Agerpres, surse guvernamentale.

Ludovic Orban a declarat, vineri, că propunerea făcută de ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu, prin memorandumul care recomandă soluţia desfiinţării Secţiei de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ), este una corectă.

„Practic, poziția Ministerului Justiției este de desființare a acestei Secții. Mi se pare o propunere corecta, iar angajamentul nostru legat de MCV e de transpunere a recomandarilor, pentru că obiectivul nostru este de a pune punct la un moment dat acestui MCV”, a spus Orban după explicațiile ministrulu iJustiției. „Măsura se află şi în programul de guvernare”, a punctat premierul.

Cătălin Predoiu a declarat în ședința de Guvern de vineri  că Secția Specială a fost criticată de mulți magistrați și de partenerii europeni, inclusiv de GRECO, MCV și Comisia de la Veneția. Propunerea Ministerului Justiției este, astfel, de desființare a SIIJ.

”Mi se pare o propunere corectă”, i-a răspuns Orban lui Predoiu, și a adăugat că măsura este și în programul de guvernare.

„Contextul în care a fost creată SIIJ a fost unul tensionat, cu o critică foarte severă din partea partenerilor europeni, a atras multe proteste și nemulțumiri ale magistraților. S-a creat o tensiune suplimentară asupra magistraților pe altele aduse prin alte modificări legislative.

S-au retras recursuri făcute de DNA în mari cazuri de corupție. Au fost deschise o serie de acțiuni unor procurori și judecători care criticau modificările legislative, s-a constatat că s-au deschis spețe unor persoane care beneficiau de imunitate internațională.

S-a creat o categorie de cetățeni, a procurorilor SIIJ, care ar putea beneficia de o imunitate totală”, au fost câteva dintre argumentele susținute de Cătălin Predoiu în ședința de vineri.

„Analiza prevederilor legale arata ca este o institutie (SIIJ – n.red.) care iese din principiile de funcționare ale Ministerului Public, prin notiunea de proces ierarhic, care practic, a creat de facto o categorie aparte de cetateni, respectiv procurorii din cadrul SIIJ. Există o vulnerabilitate, pentru că ar putea duce la faptul că unii procurori sa nu poata participa si sa nu reprezinte cauze, pentru ca a fost gandita prost funcționarea.

Nu asigura folosirea de procurori specializati, in cazuri de crima organizată, terorism, corupție, în care ar putea fi implicati magistrați”, a mai subliniat Predoiu.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.