Guvernul nu vrea gratuitate CFR pentru studenți. Azi sunt noi discuții 1
Ultima Ora Politic Social

Guvernul nu vrea gratuitate CFR pentru studenți. Azi sunt noi discuții

Studenții se vor întâlni din nou, miercuri, cu reprezentanții Guvernului în încercarea de a-i convinge să renunțe la ideea de a le limita gratuitatea pentru călătoriile cu trenul.

După ce discuțiile de săptămâna trecută nu au avut niciun rezultat, același lucru s-a întâmplat și marți.  Așadar, miercuri, la ora 9:00, va avea loc o nouă întâlnire între reprezentanții studenților și cei ai Executivului.

„ANOSR va continuă să militeze pentru asigurarea unui sistem de învățământ cât mai incluziv, în vederea respectării dreptului fundamental la educație.Vrem că decidenții să înțeleagă importantă acordării facilităților tuturor studenților, cât și necesitatea actualizării cadrului legislativ în domeniul educației, pentru a avea un învățământ superior performant și echitabil.Totuși, dorim să evidențiem faptul că Guvernul României, după două consultări cu reprezentanții studenților, nu dorește să își asume luarea unei decizii în ceea ce privește menținerea gratuității la transportul feroviar”, precizează Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii