Guvernul le dă bani infractorilor că nu au trăit bine în pușcărie
Economic Justiție Politic Social Ultima Ora

Guvernul le dă bani infractorilor că nu au trăit bine în pușcărie. Voiculescu și Năstase, beneficiari

Ministerul Justiției lucrează la un proiect de lege potrivit căruia deținuții care au fost închiși în condiții necorespunzătoare vor beneficia de compensații financiare, scrie Ziare.com

Proiectul legislativ vine în completarea legii recursului compensatoriu, care prevede reducerea din totalul pedepsei a 6 zile pentru 30 de zile executate în condiții de detenție necorespunzătoare, arată Ziare.com, care a precizat că surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor au explicat că „proiectul de lege pentru acordarea de compensații financiare persoanelor care au executat în condiții necorespunzătoare pedepse sau măsuri privative de libertate” se adresează deținuților care nu au beneficiat de prevederile recursului compensatoriu. De prevederile acestei legi urmează să beneficieze deținuții care au fost eliberați după 24 iulie 2012, data la care CEDO a pronunțat hotărârea semi-pilot „Iacov Stânciu contra România”. „La Ministerul Justiției s-a constituit un grup de lucru care lucrează la acest proiect. Principalele discuții vizează modul în care se calculează această compensație financiară. Una din variante este că fiecare deținut să primească pentru zilele-câștig (cele 6 zile primite pentru 30 de zile executate-n.red.) o sumă de bani. Una din propuneri este că această sumă de bani să fie de 5 lei pentru fiecare zi-câștig neacordată, dar discuțiile nu sunt finalizate”, explică sursele citate.

Sindicaliștii din penitenciare susțin că de această lege vor beneficia 90.000 de foşti deţinuţi, care ar primi 70.000.000 de lei

Print Friendly, PDF & Email

Dacă doriți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta să primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook.
Vă recomandăm să dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI, apoi să apăsați pe Urmărește și să selectați opțiunea 'Vezi mai întâi', ca în poza de mai jos.

Loading...

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii