
VIDEO. Se îngroașă gluma pentru Guvernul Ciolacu. După fermieri și transportatori și polițiștii au ieșit în stradă
După protestele fermierilor, ale transportatorilor și medicilor de familie și polițiștii au ieșit în stradă, pentru acere Guvernului Ciolacu drepturile cuvenite.
Concret, polițiștii din Mureș au protestat vineri, în fața sediului Inspectoratului Județean de Poliție pentru a cere drepturile salariale afectate de așa numită ”Ordonanță Trenuleț” data la finele lui 2023 de Guvernul Ciolacu.
Aceștia cer deblocarea normei de hrană; actualizarea sporurilor, respectiv salariul de grad; actualizarea normei de echipament şi eliminarea inechităţilor între funcţiile salarizare diferit pentru aceeaşi muncă.
Aceștia mai solicită şi compensaţia chiriei la nivelul anului 2024 şi nu la nivelul anului 2009, cum se acordă.
„Toate aceste revendicări reprezintă exclusiv restanţe, nu solicitări de creşteri salariale. Sunt drepturi câştigate prin lege, lege ce a fost asumată de Guvern şi votată în Parlamentul României de către toate partidele politice aflate la guvernare la acel moment”, a arătat Daniel Oltean, liderul Europol Mureș.



