Oprea, a fost scăpat de Pușcărie
Oprea, a fost scăpat de Pușcărie
Justiție Ultima Ora

Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, a fost scăpat de Pușcărie, după ce a prejudiciat bugetul statului cu suma de 410.000 lei

Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a fost achitat, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul maşinii de lux cumpărate de către Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) pentru protecţia demnitarilor şi folosite de Oprea. 

Decizia magistraţilor în cazul lui Oprea este definitivă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să admită apelurile formulate de DNA şi de partea civilă Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei din 18 noiembrie 2021, pronunţate de ÎCCJ în dosarul care îl privea, printre alţii, pe Gabriel Oprea, fostul ministru de Interne.

 “Desfiinţează, în parte, hotărârea atacată, numai în ceea ce priveşte latura civilă, şi, în rejudecare:

Potrivit art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit.b) teza I din Codul de procedură penală, lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice.

Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa apelată care nu sunt contrare prezentei decizii”, se arată în minuta instanţei.

Decizia ÎCCJ este definitivă”, arată magistrații.

Judecarea pe fond a dosarului fostului ministru al Afacerilor Interne Gabriel Oprea şi a foştilor şefi ai Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă Gheorghe Nicolae şi Nelu Zărnică, privind achiziţionarea unei maşini de lux cumpărate de către Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) pentru protecţia demnitarilor şi folosite de Oprea, în care prejudiciul este de 410.000 de lei, a început la instanţa supremă în luna martie 2017.

În luna septembrie a aceluiaşi an, magistraţii instanţei supreme au decis ca acest proces să fie reluat de la zero deoarece unul dintre judecătorii din complet, Ana Maria Dascălu, s-a pensionat.

În acest dosar, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, în 11 mai 2016, pe fostul ministru al Afacerilor Interne Gabriel Oprea şi pe foştii şefi de la DIPI Gheorghe Nicolae, Nelu Zărnică, Nicolae Pavel şi Dănuţ Iacob. Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru securitate naţională şi ministru al Afacerilor Interne, era judecat pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

A scăpat și de data asta
A scăpat și de data asta

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.