
Furtună cumplită în Bușteni. O femeie a fost luată de ape. 22 de gospodării inundate – FOTO, VIDEO
O rupere de nori care a avut loc sus, pe munte, în Bucegi, a provocat blocarea întregii staţiuni Buşteni. Ploaia căzută pe Valea Jepilor a dus la creşterea nivelului apei în albia pârâului Jepi, acesta a ieşit din matcă, iar viituri cu buşteni, pietre şi nisip se revarsă pe DN 1.
O femeie în vârstă de 33 de ani a fost surprinsă de o viitură la intrarea în Buşteni dinspre Sinaia. Ea a fost ajutată iniţial de un cetăţean, apoi preluată de echipajul SMURD Sinaia.
O altă persoană a fost mutată într-o zonă sigură şi alţi doi bărbaţi au fost scoşi dintr-un autoturism cu care rămăseseră blocaţi.
„Potrivit ultimelor informaţii primite de la faţa locului, apele au început să se retragă, iar pompierii prahoveni urmează să acţioneze pentru evacuarea apei din aproximativ 22 de gospodării inundate”, informează ISU Prahova.
Forţele de intervenţie care acţionează în staţiunea Buşteni au fost suplimentate, iar la faţa locului vor acţiona 27 de cadre – 1 ofiţer şi 26 de subofiţeri – cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, trei autospeciale de primă intervenţie şi comandă, o ambulanţă SMURD, două motopompe remorcabile, cinci motopompe transportabile şi o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă.
ISU Prahova anunţă că o persoană aflată într-o locuinţă din oraşul Buşteni unde exista riscul să fie surprinsă de viitura puternică a fost mutată într-o zonă sigură, iar doi bărbaţi au fost scoşi dintr-un autoturism cu care rămăseseră blocaţi.

„La intervenţie acţionează 16 cadre militare şi un ofiţer, cu 4 autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă SMURD, iar forţele au fost suplimentate cu o motopompă de la Garda de Intervenţie Băicoi şi o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă.
Misiunea este în desfăşurare, iar pompierii continuă intervenţiile pentru protejarea populaţiei din zonele afectate, transmit oficialii ISU Prahova.Între timp, femeia de 33 de ani surprinsă de viitură la intrarea în staţiunea Buşteni dinspre Sinaia a fost transportată la spital de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Potrivit instituţiei, ploile torenţiale au creat probleme în mai multe zone din Buşteni, pompierii intervenind pentru sprijinirea populaţiei afectate de acumulările de apă şi pentru evacuarea unor persoane rămase în autoturisme, în condiţiile în care precipitaţiile abundente au dus la acumulări importante de apă pe unele străzi ale staţiunii.


