În timp ce românii se pregătesc să se ducă la urne pentru alegerile europarlamentare, un grup de vrăjitoare lucrează "în spatele cortinei" pentru a se asigura că locurile din Parlamentul European vor fi ocupate de candidaţii potriviţi, relatează Euronews. "Avem o apă foarte puternică pentru a o avea gata până pe data de 25 mai, ca să meargă fiicele mele să o arunce asupra Guvernului României. Această apă descântată va lumina şi va limpezi mintea politicienilor pentru a lua decizii bune pentru poporul României", a declarat pentru Euronews, Mihaela Mânca, una dintre vrăjitoare. Pentru a creea substanţa "foarte puternică", vrăjitoarele au efectuate ritualuri la fiecare miez de noapte, la fiecare răsărit şi apus, încă de pe data de 9 mai. Ingredientele "poţiunii" find părţi de animale şi de flori, precum şi de lumânări. "Ritualul nostru a fost făcut la miezul nopţii, la răsăritul Soarelui şi la apus. Eu, împreună cu fiicele mele, am folosit animale, am folosit lumânări, am folosit flori şi alte descântece care sunt secrete, ştiute doar de noi, ca să putem avea rezultate în munca noastră care a început la data de 9 martie", a adăugat Mihaela Mânca. "Am făcut două ritualuri speciale. Am făcut un ritual de magie albă, pentru a le lumina mintea, pentru a le lumina puterea de a lupta în România, pentru popor, să facă lucruri bune. Şi am făcut un ritual de magie neagră pentru politicienii care nu se ţin de cuvânt să ofere poporului român un trai mai bun, să aibă probleme. Cei care au de gând să facă rău românilor, să fure, să ducă ţară la sărăcie, să se ducă la puşcărie sau să aibă probleme de sănătate. Dar noi vom lucra pentru bine. Magia neagră îi va afecta pe cei care nu vor să facă bine pentru poprul român", a completat vrăjitoarea. Mihaela Mânca şi fiicele ei sunt printre puţinele "vrăjitoare" care şi-au extins activitatea şi pe Internet, ele făcând "descântece" şi on-line, bineînțeles contracost.
Politic Ultima Ora

Foto. Dragnea, conflict cu Viorica Dăncilă. De ce o evită liderul PSD

Liviu Dragnea si Viorica Dancila au o relatie din ce in ce mai tensionata. Imaginile de vineri de la Botosani cu cei doi lideri ai partidului dovedesc ca cei doi nu se mai suporta unul in preajma celuilalt, scrie aktual24.ro

Inca de la sosirea la Casa de Cultura a Sindicatelor din Botosani a fost evidenta ruptura dintre Dragnea si Dancila. Premierul PSD a fost lasata in urma de Dragnea si de ceilalti lideri ai partidului, imediat dupa ce au coborat din masina.

Foto: g4media.ro

Apoi, in timp ce Dancila discuta in holul cladirii cu pesedisti locali, Dragnea a trecut in viteza pe langa ea, indreptandu-se spre intrarea in sala de conferinta. A fost nevoie ca sefa PSD Botosani, Doina Fedorovici, sa ii atraga atentia sa o astepte si pe Dancila.

Dragnea a stat in pragul usii, asteptand nemutumit venirea premierului. Apoi, cand Dancila a intrat prima in sala, in spatele sau Liviu Dragnea avea o figura acra foarte evidenta.

Digi24 informeaza ca Viorica Dancila i-a reprosat, miercuri, in cadrul CEX, secretarului general al PSD, Codrin Stefanescu, faptul ca ea nu este invitata la actiunile de partid, desi este presedinte executiv al formatiunii.

Codrin Stefanescu si Marian Oprisan i-au reprosat lui Dancila in cadrul sedintei Comitetului Executiv ca nu se implica in activitatile partidului, dupa ce aceasta a cerut ca PSD sa nu opteze pentru o restructurare guvernamentala pentru a impune un ministru nou la Justitie care sa nu fie validat si de semnatura lui Klaus Iohannis. Dancila a pledat pentru varianta unei relatii civilizate interinstitutionale cu Administratia Prezidentiala, ceea ce i-ar fi deranjat pe colegii sai, sustin sursele citate. In replica, Dancila a spus ca munceste pentru partid de 23 de ani si este presedintele executiv al formatiunii. ”In loc sa spuna lucruri care nu sunt adevarate, domnul Codrin Stefanescu ar face mai bine sa ma invite la actiunile partidului”, a contraatacat prim-ministrul.

Ca urmare a acestei discutii, ea a fost invitata sa participe vineri si sambata la mitingurile electorale organizate initial doar pentru Liviu Dragnea la Botosani si Iasi.

Unii membri ai CEX al PSD s-au declarat incantati de prestatia Vioricai Dancila in cadrul sedintei, pe care au apreciat-o pentru fermitate si curaj. Asta in contextul in care relatia premierului cu presedintele PSD s-a racit in ultimele saptamani, ca urmare a refuzului ei de a accepta adoptarea unor posibile ordonante de urgenta pe teme de justitie.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Loading...
Europarlamentare2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii