Au reușit. Codul Penal a fost adoptat de senatori. Vezi ce se întâmplă cu abuzul în serviciu
Legile justiției
Ultima Ora Politic

Florin Iordache a depus LEGEA. Închisoare pentru cei care fac declarații despre ”PENALI”

Florin Iordache a depus LEGEA. Închisoare pentru cei care fac declarații despre ”PENALI”

Fostul ministru al justiției Florin Iordache a depus în Parlament o lege prin care cere închisoare  pentru autorităţile publice şi funcţionarii care le lezează prin declaraţii prezumţia de nevinovăţie.

Astfel, o propunere de modificare a Codului Penal depusă miercuri de deputatul PSD Florin Iordache prevede că autorităţile publice şi funcţionarii care fac declaraţii menite să inducă ideea că o persoană trimisă în judecată sau urmărită penal este vinovată vor risca închisoare de la 6 luni la 3 ani.

”Declaraţiile publice făcute de autorităţile publice sau funcţionari publici prin care, înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare, o persoană este considerată vinovată se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”, se arată, într-un nou alineat introdus la articolul 277 din proiectul privind punerea în acord a prevederilor Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu deciziile Curţii Constituţionale.

De asemenea, este interzisă divulgarea de informaţii în cursul urmăririi penale:

„În cursul urmăririi penale şi al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară sunt interzise comunicările publice, declaraţiile publice precum şi furnizarea de alte informaţii, direct sau indirect, provenind de la autorităţi publice sau orice alte persoane fizice sau juridice referitoare la faptele şi persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. În cursul urmăririi penale sau al judecăţii organele de urmărire penală sau instanţa de judecată pot comunica public date despre procedurile penale care se desfăşoară doar atunci când datele furnizate justifică un interes public prevăzut de lege sau acest lucru este necesar în interesul descoperirii şi aflării adevărului în cauză”, maim spune în proiectul de act normativ.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.