Firea nu s-a dus să o întâlnească pe Halep pentru a nu fi huiduită din nou 1
Ultima Ora Politic Social Sport

Firea nu s-a dus să o întâlnească pe Halep pentru a nu fi huiduită din nou

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, la „Marius Tucă Show”, că preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ion Ţiriac, a invitat-o miercuri pe Arena Naţională, la evenimentul pentru celebrarea titlului de la Wimbledon obţinut de Simona Halep, dar că a refuzat.

„A fost un eveniment foarte neplăcut anul trecut, în care eu am fost solicitată să mă prezint şi am organizat în câteva ore totul. Nici nu mi-a trecut prin cap, aşa cum s-a spus, să mă lipesc de o mare campioană, nici nu aş putea. Asta e o manipulare, că cineva ar putea din aura unui campion. A fost cadoul de ziua mea, Simona Halep a câştigat de ziua mea”, a declarat Gabriela Firea, citată de Mediafax.

Primarul a precizat că Ion Ţiriac a rugat-o să se prezinte miercuri la Arena Naţională, cu promisiunea că va intra alături de ea pe scenă.

„M-a sunat domnul Ţiriac de ziua mea, spre seară, după un eveniment istoric, şi m-a rugat să mă implic şi să organizez această primire a Simonei Halep, că nu vrea să lucreze cu altă structură.

Domnul Ion Ţiriac poate confirma, m-a rugat să vin şi mi-a spus «intraţi cu mine», pentru că eu, peste tot pe unde am fost în lume, oficialitatea care era acolo, primarul, intra, oferea şi pleca, nimeni nu avea de gând să stea jumătate de oră, că e normal. I-am spus (domnului Ţiriac -n.r.) «vă mulţumesc, dar consider că mai e de lucru, de aşteptat, până vom ajunge în acea normalitate în care să respectăm o personalitate care a fost aleas㻄, pentru că eu nu am fraudat această poziţie”, a completat Gabriela Firea.

Simona Halep a prezentat, miercuri, în cadrul unei ceremonii pe Arena Naţională, la care au participat peste 20.000 de oameni, printre care Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Ilie Năstase, Gabriela Szabo, trofeul de la Wimbledon.

Primarul general al Capitalei, organizator al evenimentului alături de Federaţia Română de Tenis, a lipsit de la eveniment.

Anul trecut, când Simona Halep şi-a prezentat, tot pe Arena Naţională, trofeul de la Roland Garros, Gabriela Firea a fost huiduită de către suporteri.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii