
FOTO. Dramă la Hunedoara. Două fete de 15 ani s-au aruncat de la o înălţime de aproximativ 20 de metri
Dramă fără margimi la Lupeni, în județul Hunedoara, unde două fete de 15 ani s-au sinucis, acestea aruncându-se de la 20 de metri, la o fostă fabrică.
Una dintre cele două fete și-a anunțat cu puțin timp de a se sinucide mama că intenționează să facă acest gest.
”Astăzi, în jurul orei 17:25, Poliţia a fost sesizată de o femeie din Uricani cu privire la faptul că fiica acesteia, în vârstă de 15 ani, ar fi apelat-o telefonic pentru o anunţa că intenţionează să recurgă la un gest sinucigaş, în zona «la ruine», din Lupeni.
În cel mai scurt timp, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Lupeni şi echipaje medicale s-au deplasat în zona unei foste fabrici din Lupeni, unde au identificat trupurile a două minore, ambele în vârstă de 15 ani, din Uricani, care se pare că au suferit multiple traumatisme prin cădere de la o înălţime de aproximativ de 20 de metri”, a transmis IPJ Hunedoara.
Una dintre fete a murit pe loc, iar cea de-a doua a fost resuscitată, fără rezultate, însă.
”Cu privire la una dintre cele două minore, personalul medical a imediat declarat decesul, în timp ce faţă de a doua a fost aplicat protocolul de resuscitare, din păcate, fără rezultat”, a precizat IPJ Hunedoara.
Poliţiştii au început cercetări cu privire la motivele şi circumstanţele în care a survenit tragedia, în cauză fiind întocmit dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani.



