
CRIMĂ oribilă în București. O femeie de 55 de ani a fost stropită cu benzină după care i-a dat foc
O femeie de 55 ani a fost stropită cu benzină după care i s-a dat foc în scara unui bloc din Sectorul 6 din București.
Secția 20 Poliție din București a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că în scara unui bloc din Sectorul 6, o femeie ar fi fost stropită cu benzină și i s-ar fi dat foc.
Crima a avut loc într-un bloc de pe strada Oncescu Nicolae, nr. 9, în cartierul Crângași.
”În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă. Totodată, aceștia au procedat la stingerea focului cu extinctoarele din dotare până la sosirea pompierilor.
La fața locului s-au deplasat pompieri, care au lichidat incendiul, dar și un echipaj SMURD care a constatat decesul victimei
În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București împreună cu Serviciul Omoruri.
Trupul neînsuflețit va fi transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei”, ”, transmite Poliția Capitalei.


