FCSB a învins-o pe Rapid cu 2-1, în Giulești. Roş-albaştrii sunt mai aproape de titlu

FCSB a învins-o pe Rapid București cu scorul de 2-1 (2-0), duminică seara, pe Giulești, într-un meci din etapa a șasea a fazei play-off a Superligii de fotbal.

Pentru FCSB au marcat de două ori în prima repriză, prin italianul Juri Cisotti (6), cu un șut de la 17 metri, după pasa lui Adrian Șut, și prin Daniel Bîrligea (42), lansat de David Miculescu.

Daniel Bîrligea
Daniel Bîrligea

Golul de onoare al gazdelor a fost reușit de norvegianul Tobias Christensen (48), care a trimis în plasă mingea pasată de Claudiu Petrila.

Echipa lui Charalambous are 42 de puncte şi e aproape campioană, în timp ce Rapid e ultima în play-off, cu 28 de puncte, dar şansele pentru o calificare în cupele europene sunt foarte mici.