
FOTO-VIDEO. 14 mașini implicate într-un accident în lanț la ieșirea din Constanța. Ambulanțe trimise de urgență
Două persoane au fost transportate la spital în urma unui accident la ieșirea din Constanța.
Un accident rutier în lanț în care au fost implicate nu mai puțin de 14 autoturisme a avut loc miercuri pe DN3, la ieșirea din municipiul Constanța spre localitatea Valu lui Traian, în apropiere de accesul către autostrada A4.
Mai multe echipaje de intervenție au fost mobilizate de urgență la fața locului.
Primele informații arată că inițial în au fost implicate nouă autoturisme, cu 13 persoane aflate în vehicule. Ulterior, până la sosirea echipajelor de intervenție, alte cinci mașini au fost implicate în carambol, ridicând numărul total la 14.

Intervenție cu pompieri și mai multe ambulanțe
La fața locul au intervenit pompierii de la Detașamentul Palas cu o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și patru ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța. Echipajele au acordat îngrijiri medicale persoanelor implicate și au evaluat situația din teren, anunță ziuadeconstanta.
Traficul în zonă a fost îngreunat, iar autoritățile au intervenit pentru a evita producerea altor incidente. Cauzele exacte ale carambolului urmează să fie stabilite de polițiști.


