
Explozie a unei mine în zona digului din Costineşti. A 2-a a fost depistată în largul mării. FOTO-VIDEO
O explozie s-a produs, luni dimineaţă, în zona digului din staţiunea Costineşti, în urma acesteia nefiind înregistrate victime.
În urma exploziei, nu au fost înregistrate victime.
Purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă Constanţa, Andrei Ene, a precizat, pentru AGERPRES, că la această oră se verifică „toate informaţiile” şi nu se poate spune, la acest moment, dacă este vorba despre o explozie provocată de o mină marină.

O a doua mină a fost semnalată luni ca plutind în derivă în zona digului din staţiunea Costineşti, context în care Forţele Navale Române informează că au pregătit o echipă de scafandri EOD care urmează să se îmbarce pe o navă a Gărzii de Coastă din Mangalia.
„În ceea ce priveşte cea de a doua mină semnalată ca plutind în derivă în aceeaşi zonă, vă informăm că Forţele Navale Române au pregătit o echipă de scafandri EOD care urmează să se îmbarce pe o navă a Gărzii de Coastă din Mangalia, urmând ca împreună să se deplaseze, în cel mai scurt timp posibil, în raionul indicat in vederea evaluării situaţiei şi intervenţiei pentru neutralizare, in măsura în care mina este identificată”, precizează Biroul de presă al Forţelor Navale.


