A lucrat ani buni cu fostul președinte al României Traian Băsescu.
A cunoscut viața alături de cel mai important om din România și a avut prilejul să analizeze viața politică româneacă de la cel mai înalt nivel.
Raluca Boboc, a dezvălui în exclusivitate pentru NewsTeam.ro cum este să stai în preajma președintelui României.
-
Ați fost Consilier de Stat la Departamentul de Analiză Politică. Cum este să lucrezi cu Traian Băsescu?
Nu aș putea spune că am avut o relație profesională perfectă. Aș defini-o mai degrabă ca fiind o „relație cu năbădăi”. Au existat momente când am colaborat foarte bine, mai ales după încheierea mandatului de preşedinte, dar şi momente tensionate. Cred că ambele părţi au greşit una faţă de cealaltă. Dacă ar fi să-i reproşez ceva fostului preşedinte, ar fi uşurinţa cu care s-a lăsat manipulat de anumite persoane din jurul său care nu mă plăceau neapărat. Trebuie să recunosc, însă, că nici eu nu am fost un personaj foarte comod. Personal îmi reproşez lipsa de diplomaţie de care am dat dovadă uneori în această relație. Cu toate acestea nu ştiu câţi consultanţi politici au avut sau au oportunitatea să-şi facă debutul carierei lucrând chiar cu preşedintele României. Pentru şansa aceasta îi sunt şi îi voi rămâne recunoscătoare.
Cum aţi descrie experienţa de la Palatul Cotroceni?
A fost o experienţă mult mai dură decât m-am așteptat. Mi-am asumat o luptă inegală cu influenţele „malefice” care existau asupra preşedintelui, fără să conştientizez prea bine dimensiunea acestor forţe. În perioada cât am fost la Cotroceni anumite personaje din servicii au fost deranjate de faptul că analizele politice pe care i le trimiteam preşedintelui României nu respectau linia impusă celorlalţi consilieri prezidenţiali – o linie agresivă, de conflict. În analizele mele politice am avut de fiecare dată în vedere interesul ţării şi al preşedintelui. Uneori se întâmplă ca interesul ţării să-ţi ceară să coabitezi sau să fii mediator între diverse părţi.
Ironia vieții face ca la ceva vreme de la plecare mea de la Cotroceni, prin aprilie 2015, un general din conducerea unui serviciu de informații să-mi propună să devin colaborator al serviciului respectiv și să scriu analize politice pentru ei. După discuție mi-a lăsat un timp de gândire de câteva zile. I-am răspuns printr-o scrisoare în care mi-am argumentat refuzul. Este o scrisoare scrisă de mână. Domnul general, dacă a păstrat scrisoarea, o poate face publică. Eu nu am nimic împotrivă.
Mirajul serviciilor de informații este unul foarte mare atât pentru politicieni, cât și pentru consultanți. Cu toții își doresc și chiar visează să intre pe așa numitele „culoare” de promovare pe care le controlează serviciilor. Pe termen scurt probabil m-aș fi bucurat de anumite beneficii. Pe termen lung însă, văzând cum sunt folosiţi şi abandonaţi cei care s-au închinat pe la icoana diverselor servicii de informaţii, cred că am luat o decizie bună. Prefer să mă închin la icoana Mântuitorului.
Cum vedeți o posibilă candidatură a lui Traian Băsescu din partea PMP la alegerile europarlamentare?
Dacă cei din PMP ar fi nişte politicieni aşa de talentaţi nu ar mai avea nevoie să-l ţină pe Băsescu în geamul partidului la fiecare rundă de alegeri pentru a obține nişte voturi. Etapa politică a acestui partid s-a cam încheiat. PMP este o barcă care se scufundă, iar Băsescu știe acest lucru. Altfel nu ar fi renunțat la șefia partidului. Din punctul meu de vedere, Traian Băsescu riscă foarte mult dacă îşi asumă o asemenea candidatură. De fapt, cred că riscă primul eşec electoral din cariera sa de politician.
În plus, când ai statutul de fost preşedinte al unei ţări nu poţi să mai alergi chiar după orice funcţie. În Parlamentul României exista deja precedentul Ion Iliescu care, la încheierea mandatului, a candidat şi el pentru o funcţie de senator. O candidatură la europarlamentare mi se pare ceva mai complicat. Nu ştiu dacă mai există vreun precedent de fost şef de stat care, după ce a stat la masa Consiliului European cu Merkel, Van Rompuy, Tusk şi alţi grei ai Europei, să se reîntoarcă la Bruxelles în poziţia de europarlamentar. Traian Băsescu ar trebui să fie „babysitter” pentru cei patru simpatici nepoţei ai dânsului, nu pentru nişte indivizi cu ifose de politicieni.
Anul 2019 este un an electoral. Care credeți că vor fi principalele teme care vor domina campania electorală?
Fiecare tabără va încerca să impună tema care o avantajează mai mult și care are capacitatea să mobilizeze electoratul de bază. Tema justiției va fi cu siguranţă prezentă. Cred că anul acesta accentul va cădea mai puțin pe teme și mai mult pe tehnicile de manipulare mentală și emoțională. 2019 va fi un an al războiului psihologic. Iar la capitolul acesta, momentan, PSD este singurul partid care excelează. Episodul Dăncilă – Mama Națiunii este reprezentativ în acest sens. Foarte mulți dintre cei care au urmărit interviul pe care premierul Dăncilă la acordat Antenei3 pe tema adopției i-au vânat doar bâlbele și greșelile de exprimare, însă atât materialul care a precedat interviul, cât și cuvintele cheie utilizate de moderator au indicat direcția pe care se va merge în această campanie. Strategia e una destul de inteligentă pentru că au înlocuit emoțiile negative cu emoții pozitive. Dacă în trecut PSD și-a injectat electoratul cu ură de data aceasta îl învață să iubescă.
În acest război psihologic, Iohannis pierde pe mâna lui. În cei patru ani de mandat, acesta s-a făcut „remarcat” doar prin inactivitatea şi absenţa sa din spaţiul public. Stârnind doar indiferenţă sunt convinsă că, din inerţie, ar fi putut să fie votat chiar şi de o bună parte din electoratul PSD. Prin gherila declanşată împotriva guvernului, Iohannis este obligat să opereze cu emoţii negative, să stârnească ura populație împotriva guvernului PSD. Or, Dăncilă te poate face cel mult să zâmbești, însă nu prea poți să o urăști. Va câştiga tabăra care va stăpâni cel mai bine aceste tehnici de manipulare psihologică şi emoţională. În 2019 va câştiga ura sau iubirea.
Care sunt șansele Alianței 2020 USR – PLUS în alegerile europarlamentare?
Obiectivul pe care cei doi lideri ai Alianței l-au anunțat, acela de a obține un scor electoral mai mare decât PNL, mie mi-a amintit de anunțul lui Crin Antonescu de la europarlamentarele din 2014 – anunț care i-a și îngropat cariera politică. Dacă Alianța USR+PLUS va reuși să-și atingă obiectivul, atunci vor începe presiunile publice la adresa PNL și a lui Iohannis pentru desemnarea unui candidat comun la prezidențiale în persoana domnului Cioloș.
Dacă Alianța nu va reuși să-și îndeplinească obiectivul și nu va depăși scorul PNL, în USR se va declanșa automat lupta pentru putere și nu este exclus ca Dan Barna să plătească cu funcția. Depinde foarte mult și ce influență mai are aripa Nicușor Dan în USR și cât de mult își dorește Clotilde Armand, care ocupă poziţia nr.4 pe listă, să ajungă în Parlamentul European. Dacă obiectivul ei politic rămâne în continuare primăria Sectorului 1 atunci, probabil, vor încerca să saboteze campania pentru a recâștiga pozițiile de putere pe care le-au pierdut în interiorul partidului.
Dacă Alianța USR+PLUS va pierde alegerile, prin acest lucru înțelegând că nu va obține mai mult de 10-12% din procente, atunci aripa pro-Cioloș din USR condusă de Cristian Ghinea se va rupe cu organizaţii cu tot și va merge la PLUS. Cred că acesta este, de fapt, planul ascuns din spatele acestui obiectiv extrem de îndrăzeț pe care l-au anunțat.
Cum vă explicaţi că PNL nu reuşeşte să capitalizeze electoral deşi este principalul partid de opoziţie?
Confuzia electorală în care s-a aflat PNL în ultimii patru ani este tocmai rezultatul fuziunii dintre fostul PDL și vechiul PNL.
O alianţă are cu totul alte implicaţii politice şi electorale decât o fuziune. Dacă alianţele reuşesc să antreneze şi să coaguleze emoţii şi comportamente diferite de vot pentru atingerea unui obiectiv, fuziunea între două partide care s-au aflat pe poziţii de conflict timp de peste şapte ani a generat exact contrariul. În acest caz avem un partid – PDL – care şi-a pierdut identitatea şi palmaresul electoral, iar cea mai mare parte a electoratului a refuzat să își urmeze liderii și să voteze noua formulă politică. Acest electorat al PDL există în continuare însă este inactiv electoral.
Pe de altă parte, electoratul vechiului PNL s-a trezit peste noapte că partidul lor, cel care în vara anului 2012 se lupta din greu cu popularii-europeni din fruntea Comisiei Europene, este acum parte a acestei familii europene. Acest lucru a generat o iritare foarte mare în rândul electoratului liberal.
Care au fost atunci resorturile care au stat la baza acestei fuziunii?
Actualul PNL este un fake. Fuziunea PNL-PDL a fost o operaţiune discutată în anumite cercuri de putere încă din primăvara anului 2013 – posibil chiar să mai existe unele documente din perioada aceea – și aplicată în 2014. Atunci s-a creionat un plan prin care România urma să treacă la un sistem cu două partide dominante până la alegerile din 2024 când scena politică se va reseta automat datorită recuplării alegerilor parlamentare cu cele prezidențiale. Până atunci era nevoie de stabilitate și de realizarea mai multor reforme între care și revizuirea Constituției.
La acel moment s-a apreciat că PSD era singurul partid care dispunea de această capacitate administrativă. Despre Victor Ponta, liderul de atunci al social-democraților, cred că se pot spune foarte multe lucruri. Are încă atitudinea aceea de „cârlan” – atitudine care uneori îl determină să facă unele afirmaţii iresponsabile, însă nu este un ticălos. Mai mult, ştie să fie autoritar şi să pună oamenii să muncească. Din poziţia de preşedinte al României, Ponta nu i-ar fi permis niciodată lui Dragnea să preia PSD. Din cauza unor ambiţii de putere personală, survenite la nivelul centrelor care își disputau la acel moment puterea în România, s-a deviat parţial de la acest plan astfel că în 2014 s-a întâmplat „accidentul” Klaus Iohannis. De atunci, ţara a fost aruncată într-un adevărat haos. Ca într-un joc de domino, „accidentul” Iohannis a generat regimul de putere personală al lui Liviu Dragnea.
Ca și consultant politic ce soluții vedeți pentru îndreptarea acestei situații?
Cred că Tăriceanu ar trebui să cadă la pace cu Crin Antonescu. Sunt singuri lideri reprezentativi ai vechiului PNL, iar Tăriceanu este perceput în continuare drept unul dintre cei mai buni prim-miniștrii. Crin ar putea, de exemplu, să deschisă lista ALDE pentru europarlamentare. Împreună pot să reconstruiască vechiul PNL. În felul acesta Antonescu poate ajunge în Parlamentul European, iar Tăriceanu ar avea o platformă politică solidă care să-l propulseze în turul doi al alegerilor prezidențiale, fără să mai aibă nevoie de sprijinul PSD.
Pe de altă parte, o candidatură la prezidențiale a fostului premier Emil Boc ar putea să coaguleze în jurul său electoratul fostului PDL. Nu știu dacă Boc ar reuși să intre în turul doi, dar candidatura sa ar pune bazele reconstrucție vechiului PDL. Cu patru premieri – Tăriceanu, Boc, Cioloș și Dăncilă – cursa electorală pentru Cotroceni ar căpăta o altă dinamică. Singura condiție este ca serviciile de informații să-și vadă de siguranța lor națională și să nu mai intervină în competiția electorală. Eu sper ca unii de prin servicii au învăţat o lecţie importantă din „accidentul” Iohannis şi anume că, atunci când te crezi Dumnezeu pe pământ și nu ești, rişti să generezi haos. Iar haosul uneori mai naşte şi monştrii.
