S-A ÎNCHIS: Vineri,  elevii nu merg la şcoală. Se suspendă cursurile îdin cauza gripei
Ultima Ora Politic

ELEVII români, puși în dificultate de Manualul unic. Pagube multiple

ELEVII români, puși în dificultate de Manualul unic. Pagube multiple

”Ministrul Educației ne-a anunțat la televizor că pe site-ul instituției s-a publicat un memorandum prin care se desființează manualul unic și se reinstituie competiția între edituri pentru manualele școlare. O măsură altfel de minim bun-simț, dar bizară și în totală contradicție cu lupta la baionetă dusă de predecesorul doamnei Andronescu la Educație, Liviu Marian Pop. Un domn care s-a luptat cu „mafia editorială“ până când pe băncile elevilor au ajuns cărți școlare pline de greșeli, tehnoredactate în batjocură, trădând diletantismul Editurii Unice (zisă și Didactică și Pedagogică).

Cât se pregătește Darius Vâlcov să scoată o carte despre realizările guvernării PSD-ALDE după doi ani, am putea edita un compendiu gros (știe domnul Pop cum se face unul, din proprie experiență) cu prostiile fără seamăn comise de garniturile de zeci de miniștri inutili cocoțați în funcții după negocierile din CExN ale domnului Liviu Dragnea. Totuși, epopeea legată de manuale reprezintă un capitol aparte din seria infinită de prostii cu premeditare comise de actuala guvernare.

Doamna Andronescu nu vrea să-și critice colegul de partid în mod deschis, făcându-se, până la urmă, părtașă la toate grozăviile comise în domeniul educației în ultimii doi ani. În aceste condiții, nu am auzit nici un cuvânt despre demisii de onoare sau măcar demiterea conducerii Editurii Didactice și Pedagogice. Mai mult, moftul domnului Liviu Marian Pop a costat enorm mediul economic, industria editorială, prin întreruperea activității de editare de manual școlar și, implicit, disponibilizarea redactorilor specializați în unele cazuri. Au fost irosite resurse guvernamentale semnificative și timp prețios în procesul de a face legală instituirea manualului unic: OUG inițială a fost declarată neconstituțională de către CCR, iar mai apoi s-a revenit cu o altă formă a OUG.

Cine plătește pentru timpul irosit, pentru pagubele cuantificabile în bani, pentru distorsionarea procesului de învățământ și, până la urmă, pentru o decizie proastă? Așa cum ne-a obișnuit regimul PSD-ALDE, bun de plată este numai poporul!” arată într-un comunicat remis newsteam.ro deputatul PNL Dumitru Oprea.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.