El este ”dușmanul penalilor”. Le dă fiori reci pe șira spinării pesediștilor 1
Ultima Ora Politic

El este ”dușmanul penalilor”. Le dă fiori reci pe șira spinării pesediștilor

Didier Reynders este propunerea Belgiei pentru o funcție de comisar, fiind anunțat de Ursula van der Leyen pentru portofoliul justiție, care include și chestiunile legate de statul de drept, de care țări ca România și Bulgaria sunt direct interesate.

Fost ministru belgian de externe și vicepriministru, Didier Reynders trece drept unul dintre cei mai pregătiți politicieni ai țării, cu o experinență de 20 de ani în guvernul belgian, potrivit EUObserver, citat de caleeuropeană.ro

Este liberal francofon și face parte din Mișcarea Reformistă, membră a celui de-l treilea grup politic din Legislativul european.

Reynders a deținut atât funcția de viceprim-ministru, cât și pe cea de ministru de externe.

De remarcat că Reynders a deținut funcția de ministru de Externe și al Afacerilor Europene când Belgia, alături de alte 11 state aliate, a somat guvernele PSD în decembrie 2017, în iunie 2018 și în aprilie 2019 să nu facă modificări în legislația din Justiție care să ducă la slăbirea statului de drept și a luptei anti-corupție.

În vârstă de 61 de ani, Reynders s-a ocupat în ultimele opt luni și de portofoliul apărării după ce coaliția de guvernare a colapsat. El a mai fost ministru de finanțe între 1999 și 2011.

A devenit vicepremier în 2004, în guvernul premierului Guy Verhofstadt. A fost președintele Mișcării Reformatoarea între 2004 și 2011.

Reynders a condus Mișcarea Reformatoare la victorie în 2007, când MR a devenit cel mai mare partid francofon din Belgia.

Didier Reynders, care a mai fost nominalizat pentru postrul de comisar european în 2014, a pierdut la finalul lunii iunie cursa pentru funcția de secretar general al Consiliului Europei în favoarea ministrului de externe croat, Marija Pejčinović-Burić.

S-a născut la Liège, unde a studiat dreptul la Universitatea din Liege. Și-a început cariera ca avocat în 1981.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii