Scrisoare de urgență transmisă Comisiei Europene. Se cere ajutorul împotriva ordonanței lui Tudorel
Justiție Ultima Ora

EFECTELE legii lui Tudorel Toader. Pedeapa redusă pentru un violator

EFECTELE legii lui Tudorel Toader. Pedeapa redusă pentru un violator

Pedeapa redusă pentru un violator din cauza condițiilor necorespunzătoare din penitenciar

Un condamnat la închisoare pentru viol și tentativă de viol a beneficiat de reducerea pedepsei cu 180 de zile, considerate executate suplimentar cu titlul de măsură compensatorie, din cauza condițiilor ”necorespunzătoare” din penitenciar. Decizia definitivă aparține Curții de Apel Oradea, conform mediafax.ro

Potrivit unei sentințe definitive a Curții de Apel Oradea emisă la sfârșitul lunii decembrie 2018, inculpatul Petru Cristea Hera a primit și despăgubiri în valoare de 3.000 euro de la Statul Român în urma sesizării Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

”Curtea de Apel Oradea constată că inculpatul Hera Cristea Petru a primit despăgubiri în valoare de 3.000 euro de la Statul Român pentru perioada de privare de libertate cuprinsă între 20.04.2014 – 23.01.2015, în urma sesizării Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Constată că a executat în condiţii necorespunzătoare de detenţie începând cu data de 24 ianuarie 2015 un număr de 912 zile închisoare din pedeapsa de 3 ani şi 520 de zile închisoare pentru tentativă de viol, pentru care beneficiază de 180 zile închisoare considerate executate suplimentar cu titlul de măsură compensatorie. Având în vedere decizia ÎCCJ din aprilie 2018 scade 180 de zile închisoare considerate executate suplimentar ca urmare a compensării din restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 520 zile închisoare”, se arată în documentul citat.

Petru Cristea Hera, în vârstă de 47 de ani, a fost condamnat de mai multe ori la închisoare pentru săvârşirea a trei violuri şi a trei tentative de viol, fiind eliberat condiţionat în 21 septembrie 2017 după executarea a două treimi dintr-o pedeapsă de peste 4 ani primită în 2014 pentru o tentativă de viol.

La o lună după eliberarea condiționată, Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș anunța, în octombrie 2017, că Petru Cristea Hera a încercat să îşi violeze mama, după ce a agresat-o fizic, cauzându-i leziuni traumatice ce necesitau un număr de 3 – 4 zile de îngrijiri medicale.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii