
ALERTĂ. Anunțul ministrului educației privitor la încheierea anului școlar, 2022-2023. Ce se se întâmplă cu Bacalaureatul și Evaluarea Națională.” Îl vom prelungi”
Negocierile cu sindicatele din educație ale ministrului Muncii, Marius Budăi, nu s-au concretizat cu niciun rezultat clar. Protestul din Educaţie continuă.
”Am repetat și azi revendicările: majorare salarială până la finalul anului și garanția prinr-un act normativ că profesorul debutant va avea salariul cel puțin egal cu salariul mediu brut
Am proprus coeficientul de ierarhizare 1 să fie multiplicat cu 3.000 de lei, nu cu 2.500 de lei, ca acum
A rămas ca ministrul Muncii să prezinte în coaliție propunerea noastră și să o analizeze pentru a veni rapid cu un răspuns.Am convenit să ne întâlnim în perioada următoare pentru grilă
Protestul de marți se ține. Majorarea salarială cerută pentru acest an e de 25%. De azi a început să se miște și mediul universitar, am avut profesori care au ieșit la grevă. Cu cât amână rezolvarea, cu atât se acutizează criza.
Nu înțelegem de ce a fost o pauză de 3 zile de negocieri, ei știau încă de vineri propunerile noastre. Atrag respectuos atenția că majoritatea profesorilor sunt în grevă. Ministrul Muncii ne-a spus că sunt dispuși să discute cu noi despre noua grilă din legea salarizării bugetare
Toată grila pe care am propus-o pleacă de la salariul debutantului egal cu salariul mediu brut pe economie.
L-am întrebat pe ministrul Budăi dacă are mandat să ne propună ceva, a spus că nu, trebuie să discute în coaliție”, a spus liderul FSPH, Marius Nistor.

Ministrul educației, Ligia Deca a anunțat după eșecul negocierilor cu sindicatele din educației că, este foarte posibilă prelungirea anului școlar.
”Înscrierile la examenul de Bacalaureat încep de astăzi, însă vorbim despre o perioadă de înscriere: 29 mai – 7 iunie.
Există timpul necesar pentru a se realiza aceste înscrieri, dar dacă va fi nevoie, o vom prelungi, însă deocamdată avem unități de învățământ unde se poate realiza această înscriere, acolo unde se poate asigura resursa umană în acest sens.
Pentru celelalte unități de învățământ, sperăm că protestul se va finaliza cât mai repede și vom rămâne în perioada anunțată care se încheie pe 7 iunie.
Mediile trebuie încheiate, conform calendarului școlar, până la finalul acestei săptămâni.
Dacă situația o va impune, putem modifica structura anului școlar pentru cei care sunt în clasa a XII-a sau clasa a XIII-a, în așa fel încât să dăm timpul necesar pentru închidere mediilor cât și pentru înscrierea la examenul de Bacalaureat.
Ministerul Educației va lua toate măsurile astfel încât situația școlară a tuturor elevilor să fie încheiată și să se asigure participarea la examenele naționale.
Nu vom lăsa niciun elev fără situație neîncheiată și fără posibilitatea de a da examenele care îi sunt necesare pentru a merge mai departe.
Există soluții în cazul în care această perioadă se prelungește. Vom prelungi și noi anul școlar.
Nu există varianta în care să nu finalizăm anul școlar, să nu se încheie mediile, să nu se desfășoare examenele naționale. Toate se vor desfășura, chiar dacă asta înseamnă prelungirea anului școlar”, a mai spus Ministrul Educației, Ligia Deca, pentru observatornews.ro.



