După pierderea puterii PSD atacă. Ludovic Orban dovedeşte un mare dispreţ faţă de români. FOTO 1
Ultima Ora Breaking News Politic

După pierderea puterii PSD atacă. Ludovic Orban dovedeşte un mare dispreţ faţă de români. FOTO

Dacă Guvernul Orban desconsideră instituţiile statului încă dinainte să fie învestit, presupunând că acest scenariu sumbru pentru români s-ar materializa, oare cât respect va arăta după ce se va vedea cazat la Palatul Victoria?

Poate că n-ar trebui însă să ne mire acest tip de a face politică al preşedintelui PNL când şeful său de la Cotroceni, Klaus Iohannis, este deja „o somitate“ în acest domeniu! Pentru că, să nu uităm, preşedintele României a încălcat sistematic, în cei cinci ani de mandat, Constituţia României, fiind sancţionat în dese rânduri de Curtea Constituţională. Cu aşa şef, ce pretenţii să ai de la subalterni săi?

            Cu o atitudine de vătaf, Ludovic Orban, preşedintele PNL, a declarat, după cele două zile de audieri, că nu va veni cu alte propuneri de miniştri pentru Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Finanţelor Publice, după ce candidaţii propuşi au primit aviz negativ din partea comisiilor de specialitate. Ar fi o premieră pentru România ca un premier desemnat să vină în faţa Parlamentului cu nişte propuneri de miniştri care nu au reuşit să convingă deputaţii şi senatorii că merită să conducă anumite ministere.

            Consider, de asemenea, că decizia liderului PNL este o jignire faţă de Parlament şi rolul acestuia, chiar dacă avizul comisiilor de specialitate este consultativ. În ciuda animozităţilor politice inerente, niciun alt premier desemnat nu a călcat în picioare acest proces democratic, menţinând pe lista propunerilor de miniştri persoane care au primit aviz negativ.

De-a lungul anilor au existat propuneri de miniştri avizate negativ şi în cazul Guvernelor Boc ori Dacian Cioloş, dar aceştia au fost mai apoi înlocuiţi, aşa cum era normal. Iată însă că Guvernul Orban dovedeşte, încă dinainte să ajungă la votul de învestitură, un uriaş dispreţ faţă de români.

            Miniştrii propuşi în Cabinetul Orban au fost audiaţi, marţi şi miercuri, în comisiile de specialitate ale Parlamentului, 3 din cei 16 primind aviz negativ de la parlamentari. Este vorba despre Florin Cîţu – propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Finanţelor Publice, Ion Ştefan – propus pentru Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi Violeta Alexandru – propusă la Ministerul Muncii şi Protectţei Sociale. La finalul audierilor, social-democraţii i-au cerut premierului desemnat, Ludovic Orban, să îi înlocuiască de urgenţă pe miniştrii propuşi care au primit avize negative din partea comisiilor de specialitate, însă acesta a refuzat categoric, spune pentru NewsTeam.ro, deputatul PSD Alina Teiș.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.