/, Ultima Ora/Dunărea este la cote alarmante. A depășit cu 44 de cm peste cota de atenție

Dunărea este la cote alarmante. A depășit cu 44 de cm peste cota de atenție

By | 2018-04-16T16:05:50+00:00 4:05 | 16 aprilie 2018|Social, Ultima Ora|
  • inundatii

Nivelul Dunării înregistrează luni, la Brăila, 604 cm, cu 44 cm peste cota de atenţie, fiind în creştere cu 4 cm faţă de cota înregistrată duminică, potrivit informaţiilor furnizate de Administraţia Fluvială a Dunării de Jos.

Sectoarele de dig din Insula Mare a Brăilei sunt în faza a III-a de apărare, cu apa crescută la mai mult de o treime din înălţimea taluzului, iar restul digurilor din judeţul Brăila se află în faza a II-a de apărare, cu apa urcată la un metru din înălţimea taluzului.

Angajaţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Brăila patrulează în permanenţă pe diguri, pentru a monitoriza situaţia şi sunt pregătiţi să intervină pentru a remedia eventualele probleme care mai apar, în ultimele două săptămâni fiind neutralizate 14 grifoane apărute în diguri.

Primăria Brăila a supraînălţat cu tuburi de ciment gurile de canalizare din zona Căpităniei Portului, unde apa a trecut în unele locuri peste baza digului, pentru a nu se mai repeta episodul din 2010, când Dunărea a atins 713 cm, iar faleza a fost total inundată.

Autorităţile locale rămân în alertă, având în vedere că, până pe 20 aprilie, se menţine Codul portocaliu pe Dunăre, pe sectoarele: aval Gruia – Olteniţa (judeţele: Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Călăraşi), Cernavodă (Galaţi) şi în Delta Dunării (judeţele: Constanţa, Brăila, Ialomiţa, Tulcea şi Galaţi).

Lasă un comentariu

Recomandări