La zece zile după Înălțarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Învierea Să, prăznuim Rusaliile – Pogorârea Sfântului Duh, cunoscută și sub denumirea de Cincizecime. Anul acesta prăznuim Pogorârea Sfântului Duh pe 7 iunie.
Ca vechime, Rusaliile coboară până în veacul apostolic. În primele secole creștine, praznicul Cincizecimii era o dublă sărbătoare: a Pogorârii Duhului Sfânt și a Înălțării lui Hristos. În jurul anului 400, cele 2 sărbători s-au despărțit una de cealaltă.
Dacă prin lucrarea Duhului Sfânt, Dumnezeu Fiul S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat, tot prin Duhul Sfânt ni se împărtășește viață dumnezeiască și omenească a lui Hristos. Pogorârea Sfântului Duh este actul de trecere a lucrării mântuitoare a lui Hristos, din umanitatea Să în oameni. Astfel, Biserica se constituie prin această extindere a viețîi lui Hristos în noi.
Având în vedere că prin Duhul ne împărtășim de Hristos, în Biserica Ortodoxă sfintele slujbe încep cu rugăciunea adresată Sfântului Duh:
„Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curateste pe noi de toată întinăciunea și mantuieste, Bunule, sufletele noastre”.
Evenimentul Pogorarii Duhului Sfânt este descris în cartea „Faptele Apostolilor” (F.A. 2,4). Aici se spune că Duhul Sfânt Se pogoară din cer că un vuiet mare de vânt și Se împarte deasupra capului fiecăruia din cei prezenți, în chip de limbi de foc.
La Pogorârea Duhului au fost prezenți numai Apostolii?
Textul „Când a sosit ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc” (FĂ. 2, 1), a dat naștere la multe nedumeriri, pentru că nu se precizează cine sunt acei „toți”. Din dorința de a aduce mai multă lumina în acest caz, versiunea română a Noului Testament a introdus termenul de „Apostoli”.
Însă, dacă se omite cuvântul „Apostoli”, poate rezultă că în acea zi se găseau laolaltă nu numai cei doisprezece, ci toți cei o sută douăzeci de frați care s-au aflat împreună cu Apostolii alături de Iisus, începând cu Botezul săvârșit de Ioan și până la Înălțare (F.A. 1, 22).
Sfântul Ioan Gură de Aur, Teofilact și alți exegeti, afirmă că la Cincizecime au fost prezenți nu numai apostolii, ci și alți frați. De aici reiese că Sfântul Duh s-a revărsat peste toți membrii Bisericii, și nu numai peste ierarhia reprezentată de apostoli. Exegeza ortodoxă, precum și cea româno-catolică, bazate pe Tradiție, afirmă că la Cincizecime era de față și Maică Domnului.
Faptul că limbile apar „împărțite”, denotă că fiecare persoană se învrednicește în mod propriu de primirea Duhului. Acest Duh sfințește pe fiecare om în parte și pe toți laolaltă, adică sfințește persoane în comuniune sau pentru comuniune.
Rusaliile – momentul în care Apostolii încep să grăiască în limbi necunoscute
După Pogorârea Sfântului Duh, Apostolii au primit puterea de a grai în limbi necunoscute de ei până atunci.
Au descoperit învățătură Mântuitorului și altor neamuri, în diferite limbi. Începutul a avut loc chiar în această zi, a Pogorarii Duhului Sfânt, când s-au făcut înțeleși de toți iudeii veniți la Ierusalim din tot Orientul.
Pelerinii neputând să-și explice cum de puteau predică în graiuri diferite, unul dintre ei îi acuză că ar fi „plini de must”, adică beți (F.A. 2, 13). Atunci Sfântul Petru a luat cuvântul pentru a-i apară pe Apostoli de o asemenea învinuire, dar și pentru a vorbi mulțimilor despre Hristos.
El le-a descoperit că se împlinise profeția lui Ioil: „Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul” (F.A. 2, 17, Ioil 3, 1). În urmă cuvantarii lui Petru, trei mii de persoane au primit botezul.
Apostolii au vorbit real limbile celor prezenți. Din Faptele Apostolilor aflăm că toți cei umpluți de Duh Sfânt „au început să grăiască în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grai” (Fap. 2, 6).
Au existat persoane care au afirmat că Apostolii au vorbit într-o singură limba, dar Duhul Sfânt traducea ascultătorilor ceea ce Apostolii grăiau. Dacă Duhul ar fi tradus, atunci „minunea ar fi fost mai degrabă la cei ce ascultau decât la cei ce vorbeau”, după cum afirmă Sfântul Grigorie de Nazianz.
Focul în chipul căruia Și-a făcut apariția Duhul Sfânt nu era unul natural și din acest motiv Scriptură vorbește de limbi că de foc și nu limbi de foc. E importantă această precizare pentru că există o diferența majoră între lumina dumnezeirii și lumina focului.
Lumina dumnezeiască fiind necreată nu suferă schimbări și alterări, precum cea a focului. Iar dacă lumina focului este când mai puțîn intensă, când intensă, în funcție de foc, lumina dumnezeiască fiind necreată, nu i-a luminat pe Apostoli progresiv.
Se obișnuiește să se vorbească de trimiterea Sfântului Duh în lume, că despre un act prin care Duhul ar lua locul lucrării lui Hristos. În acest caz, Biserica ar fi numai opera Sfântului Duh. În realitate însă, Duhul trebuie văzut întotdeauna că Duhul lui Hristos, deci, nu trebuie văzut sau conceput că despărțit de Hristos.
Există obieiul că în ziua de Rusalii, să se aducă în biserica frunze de nuc sau de tei, simbol al limbilor că de foc, că semne ale coborârii Sfântului Duh. Ele sunt binecuvântate și împărțite credincioșilor.
Sfintii Zotic, Atal, Camasis si Filip de la Niculițel
Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasis și Filip de la Niculițel (jud.Tulcea) sunt praznuiti pe 4 iunie. Acești sfinți fac parte din grupul celor 36 de mucenici care au pătimit pe pământul țării noastre, în vechiul Noviodunum, Isaccea de astăzi, în perioada 319-324, când domnea împăratul Liciniu.
Potrivit altor cercetători, Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasis și Filip de la Niculițel au pătimit fie în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), fie în jurul anilor 370-372, pe vremea domniei regelui got Athanaric.
Trupurile acestor mucenici au fost depuse într-o cripta din Niculițel. Peste această cripta s-a zidit în timp o biserica din piatră. Din cauza războaielor, biserica a fost distrusă, iar cripta a fost acoperită de moloz.În vara anului 1971, cu ocazia unor surpări de teren datorate unor ploi abundente, s-a descoperit cripta martirilor. În interiorul criptei s-a găsit un sicriu cu osemintele a patru bărbați. Deasupra sicriului, pe pereți, s-au descoperit două inscripții grecești.
Prima a fost tradusă prin: „Martirii lui Hristos“, iar a două „Martirii Zoticos, Atalos, Camasis, Filipos“.Pe 17 ianuarie 1973, arhiepiscopul Dunării de Jos, Antim Nica, a dat binecuvântare că aceste moaște să fie duse la Mănăstirea Cocoș, spre a fi venerate de credincioși. Ele au fost duse de arhiereul Gherasim Constănțeanul pe atunci, actualmente Arhiepiscopul Râmnicului, și preotul consilier Dumitru Capaciurea din Măcin.Moaștele celor patru sfinți mucenici sunt prezente și astăzi în biserica mănăstirii Cocoș, din jud. Tulcea.
Troparul Sfinților Mucenici de la Niculițel
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevointele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Ține, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au surpat; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase indrazniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
