Astăzi sărbătorim Dragobetele, simbolul Erosului la români. „Zeu tânăr al Panteonului autohton cu dată fixă de celebrare în același sat, dar variabilă de la zonă la zonă, patron al dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile românești”, fiind identificat cu „Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă”, conform etnologului Ion Ghinoiu.

Demult, Dragobetele era celebrat într-un interval ce începea pe 24 februarie şi se termina pe 1 martie, când calendarul popular consemna şi ziua babei Dochia.

De altfel, în unele legende, Dragobetele apare chiar ca fiind fiul babei Dochia.

În fond, sărbătoarea ce năştea la îngemănarea celor două anotimpuri, iarnă şi primăvară, era legată de tradiţia oamenilor de odinioară de a celebra renaşterea şi primenirea naturii.

Ziua de Dragobete era percepută ca o zi în care omul, păsările cerului şi pământul care trebuia să primească noile semănături se pregăteau pentru intrarea în anotimpul prospeţimii şi-al trezirii la o nouă viaţă. Sărbătoarea de Dragobete a primit diverse denumiri în diferite zone ale ţării: „Cap de primăvară”, „Sântion de primăvară”, „Ioan Dragobete”, „Drăgostiţele”, „Năvalnicul”, „Logodna sau însoţitul paserilor”.

Logodna păsărilor şi începutul clocitului

Ziua Dragobetelui nu era aşteptată doar de tinerele fete, ci şi de gospodarii satelor. Aceştia începeau deja să se gândească la semănături, iar această zi le oferea prilejul de a-şi asigura, într-un fel, protecţia recoltelor viitoare.

„De Dragobete se spunea că are loc logodna păsărilor şi, de aceea, în această zi gospodarii trebuiau să pună de mâncare nu doar păsărilor din curte, ci şi păsărilor cerului, pentru că se credea că în ziua logodnei lor, când se spunea că începe clocitul, dacă păsările vor mânca suficient, acestea nu vor mai produce pagube în recolte tot anul”, explică Angela Paveliuc Olariu.

Credinţe populare legate de Dragobete

În satele din sudul României existau mai multe credinţe legate de ziua Dragobetelui. Astfel, în această zi se credea că bărbaţii nu trebuie să le supere pe femei, pentru că altfel nu le va merge bine tot anul.

De asemenea, tinerii căsătoriţi nu trebuiau să se certe sau să-şi vorbească urât, pentru a rămâne îndrăgostiţi tot anul.

Tot de Dragobete, femeile nu aveau voie să coase, să lucreze pământul, pentru ca tot ce urma în noul an agrar să fie cu spor şi cu belşug.