Alertă. Dragnea face anunțul mult așteptat. Este vorba de prezidențiale
Ultima Ora Politic

Dragnea se teme să vorbească despre referendum. Va merge sau nu liderul PSD la vot

Liviu Dragnea susține că îi este teamă să mai vorbească despre votul la orice referendum după ce a fost condamnat definitiv din cauza că ar fi chemat românii la vot.

Întrebat azi la Craiova, despre faptul că Viorica Dancila a spus că duminică va vota atât pentru alegerile europarlamentare, cât și pentru referendum, Liviu Dragnea a răspuns:

„Nu am văzut declarația, dar dacă a zis așa, e foarte bine. PSD tot timpul a spus, în frunte cu mine, că noi nu respingem întrebările de la referendum, ba dimpotrivă, le susținem”.

Întrebat dacă el însuși va vota, Dragnea a evitat un răspuns:

Hai să ajungem acolo. E culmea, iar vreți să-mi facă ăștia un dosar? Că spun, influențez … Lasă-ți-mă în pace! Eu de aia nu vorbesc despre referendum. Când au zis ei că am zis oamenilor să vină la vot, la referendum, m-au condamnat. Alții au boicotat referendumul, sunt bine merci. Așa că nu mai știu ce să spun„.

Președintele PSD a fost condamnat definitiv, în aprilie 2016, la doi ani de închisoare cu suspendare de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul Referendumul. Însă motivarea ICCJ în acest caz arată că Dragnea nu a fost condamnat, așa cum susține, pentru că a chemat oamenii la vot, ci pentru că și-a folosit influență și autoritatea din partid pentru a determina organizațiile teritoriale ale PSD să inițieze acțiuni menite să stimuleze prezența la vot cu încălcarea dispozițiilor legale, prin organizarea de tombole sau întocmirea de liste cu persoanele care nu au votat.

Astfel, instanța a reținut că, la dată de 13 iulie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de secretar general al PSD, a transmis organizațiilor județene ale partidului, în atenția președinților acestor organizații și a directorilor de campanie, o adresa în care solicită organizarea unei tombole cu premii, la care vor participa alegătorii care s-au prezentat la referendumul din 29 iulie 2012.

Judecătorii arată că această adresa îndeamnă la inițierea unor acțiuni de tipul tombolei cu premii sau accesului gratuit la evenimente care presupun, în mod obișnuit, plata unei taxe, participarea cetățenilor fiind însă condiționată de dovedirea prezenței lor la vot în ziua referendumului, conform ziare.com

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii