Judecătorii Curții Constituționale l-au trădat pe Dragnea. Cariera politică a liderului PSD s-a încheiat
Dragnea lovește din pușcărie. Omul său reales președinte la CCR
Ultima Ora Justiție Politic

Dragnea lovește din pușcărie. Omul său reales președinte la CCR

Valer Dorneanu, omul lui Dragnea din CCR, își va continua funcția de președinte al Curții Constituționale. Se pare că acesta a fost reales pentru un nou mandat de 3 ani.

”În urma votului secret, cu majoritatea voturilor judecătorilor, domnul prof.univ.dr. Valer DORNEANU fost reales în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale, pentru un mandat de trei ani”, se într-un comunicat al CCR.

Realegerea lui Dorneanu a avut loc după completarea Curții cu ultimii doi judecători lipsă, Cristian Deliorga şi Gheorghe Stan, care au depus, marţi, jurământul de învestitură în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni.

Deliorga şi Stan au fost numiţi judecători CCR din partea Senatului și Camerei Deputaților, pentru un mandat de 9 ani, la propunerea PSD. Aceştia îi înlocuiesc pe Simona Maia Teodoroiu şi Ştefan Minea.

La final, şeful statului le-a urat succes celor doi judecători. „Acum echipa este completă”, a spus Iohannis.

Săptămâna trecută a depus jurământul în funcția de judecător constituțional și Simina Tănăsescu, fosta consilieră a președintelui Klaus Iohannis, numită chiar de acesta la CCR.

Valer Dorneanu este președintele Curții Constituționale din 2016 și este considerat un apropiat al PSD, partid din rândurile căruia provine.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.