Dragnea a renunțat la pensia specială. ”E o problemă sensibilă”
Ultima Ora Justiție Politic

Dragnea își aranjează cărțile. Va numi un judecător nou la Curtea Constituțională

Biroul permanent al Camerei Deputaților a declanșat, marți, procedura de numire a unui judecător la Curtea Constituțională în locul lui Ștefan Minea, căruia îi expiră mandatul în dată de 15 iunie, informează Agerpres.

Astfel, până pe 6 mai vor fi depuse propunerile grupurilor parlamentare pentru acest post, Comisia juridică va întocmi raportul, iar până în 15 mai plenul Camerei Deputaților urmează să dea votul.

Curtea Constituțională a României a trimis o scrisoare conducerii Camerei Deputaților informând că în dată de 15 iunie expiră mandatul judecătorului Ștefan Minea, care a fost numit de forul legislativ în 15 iunie 2010 pentru un mandat de 9 ani.

„Așadar, în raport cu regulile stabilite de art. 68 alin. 1 teza finală din Legea 47/1992, numirea noului judecător la CCR trebuie efectuată cu cel puțîn o luna înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor, în baza dispozițiilor art. 142 alin. 3 din Constituție și ale art. 5 alin. 2 din Legea organică a Curții”, se precizează în scrisoarea semnată de președintele CCR, Valer Dorneanu.

Și mandatul judecătoarei Maya Teodoroiu, numită de Senat, expiră, iar conducerea Camerei superioare a Parlamentului urmează să stabilească un calendar pentru numirea unui nou judecător.

De asemenea, mandatul judecătorului CCR Petre Lăzăroiu va expiră în dată de 2 iunie, iar președintele Klaus Iohannis urmează să numească persoană care îl va înlocui.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.