Reuters, despre Fondul lui Dragnea: Acest gen de fonduri suferă, în general, din cauza corupției
Ultima Ora Politic

Dragnea IA ÎN RÂS avertizările lui Putin. ”Avem doi specialiști : Iohannis și Meleșcanu”

Dragnea IA ÎN RÂS avertizările lui Putin. ”Avem doi specialiști : Iohannis și Meleșcanu”

Liviu Dragnea susține, dupa ce Vladimir Putin a atras atenţia că naţiunile europene care găzduiesc sisteme balistice americane incompatibile cu Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare riscă să devină ţinte ale Rusiei, că aștepată explicații de la președintele României și de la ministrul de Externe privind existența unui potențial pericol.

„Avem doi specialisti in politică externă, domnul președinte Iohannis și domnul Meleșcanu, aștept să ne traducă”, a declarat președintele PSD.

Întrebat dacă îi va cere ministrului de externe explicații legate de existența unei amenințări, Dragnea a spus: „Tocmai ce am făcut-o public. Le-am cerut să ne traducă. Cei doi specialiști să ne traducă nouă, celor care nu suntem experți în politică externă”.

„Dacă Statele Unite se retrag din Tratatul INF, ce vor face cu noile rachete? Dacă vor fi aduse în Europa şi vor fi montate acolo, noi vom fi nevoiţi să avem o reacţie simetrică. Deci, dacă vor face asta, trebuie să înţeleagă că teritoriile naţiunilor respective riscă să fie ţinte ale unui atac de ripostă. Nu sunt sigur că trebuie să ajungem la o astfel de escaladare a situaţiei în Europa. Eu nu văd niciun motiv pentru acest lucru şi, repet, nu este alegerea noastră, nu este ceva ce vrem noi”, a declarat Vladimir Putin miercuri seară, potrivit agenţiilor de presă Sputnik şi Associated Press, în cursul întrevederii pe care a avut-o la Moscova cu premierul Italiei, Giuseppe Conte.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.