Dosarul 10 August. Opt ani de așteptare, faptele ajung la prescripție. Apelul se judecă abia peste trei zile. VIDEO

Faptele din dosarul privind intervenția Jandarmeriei la protestul din 10 august 2018 ajung sâmbătă, 10 octombrie, la termenul de prescripție. După mai bine de opt ani, procesul nu are o hotărâre definitivă, iar următorul termen este programat pentru 13 octombrie.

Mai exact, apelul se va judeca la Curtea Militară de Apel București la trei zile după împlinirea termenului. Prescripția înlătură posibilitatea unei condamnări penale pentru faptele pentru care termenul legal a expirat.

Foștii șefi ai Jandarmeriei, achitați în primă instanță

Tribunalul Militar București a decis în iunie achitarea foștilor șefi ai Jandarmeriei judecați în dosar. Hotărârea a fost contestată de Parchetul Militar și de peste 100 de persoane vătămate.

Din cele 312 persoane constituite părți civile, doar patru au primit daune morale, între 5.000 și 25.000 de lei. Cererile de despăgubiri materiale au fost respinse.

10 august o zi tristă pentru români
10 august o zi tristă pentru români. FOTO-Comunitaatea Declic

Victimele anunță că vor merge la CEDO

Comunitatea Declic anunță că victimele intervenției vor apela la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, după finalizarea procesului din România, în cazul unui verdict nefavorabil.

”De azi, faptele din Piața Victoriei (10 august 2018) s-au prescris. Nimeni nu mai poate fi tras la răspundere penală, dar adevărul nu se prescrie niciodată.Dacă acest dosar a ajuns totuși pe masa judecătorilor, este doar meritul cetățenilor care au refuzat să tacă: 80.000 de oameni au sesizat ONU și au cerut socoteală Guvernului.

Probele din dosar au fost strânse cu ajutorul donațiilor: avocații au analizat sute de ore de filmări, cadru cu cadru, redeschizând ancheta închisă de DIICOT.

Timpul a fost arma apărării: după 80 de termene, achitări și amânări strategice, apelul a fost fixat abia după împlinirea termenului de prescripție.

Chiar dacă instanța a fluierat finalul pentru pedepse, „elefantul din încăpere” este acum vizibil pentru toată lumea. Victimele își caută în continuare dreptatea, iar comunitatea le rămâne alături.

Află întreaga poveste în noul episod Explicit: 10 august”, anunță Comunitatea Declic.

Protestul din Piața Victoriei s-a încheiat cu intervenția în forță a jandarmilor, folosirea gazelor lacrimogene și numeroși manifestanți răniți. După opt ani, cei care au cerut dreptate așteaptă încă soluția definitivă.

Conținut găzduit de YouTube.

Încărcarea conectează browserul la acest serviciu extern.

Deschide pe YouTube

Dosarul 10 August s-a prescris. Foștii șefi ai Jandarmeriei au fost achitați în primă instanță

Dosarul 10 August s-a prescris, cu 3 zile înainte de judecarea apelului, anunţă reprezentanţii comunităţii Declic, un ONG care s-a luptat pentru acest caz. Acum, Declic anunţă că victimele represiunii Jandarmeriei de la protestul Diasporei din 10 august 2018 se vor adresa CEDO, după finalizarea procesului din ţară.

Termenul de prescripţie generală pentru abuzul în serviciu este de 8 ani, adică exact perioada scursă din 2018 până acum. Prin urmare, faptele de abuz în serviciu de care erau acuzaţi foştii şefi ai Jandarmeriei sunt considerate prescrise. Apelul este programat să înceapă la Curtea Militară de Apel abia peste 3 zile.

Victimele din dosarul 10 August vor da România în judecată la CEDO în cazul unui verdict nefavorabil, anunţă Declic.

Foştii şefi ai Jandarmeriei, colonelul în rezervă Sebastian Cucoș, adjunctul lui, Cătălin Sindile, şi coordonatorul intervenţiei din Piaţa Victoriei, colonelul Laurențiu Cazan,  au fost achitaţi în urmă cu 4 luni. I-a salvat o decizie a CCR din 2016, potrivit căreia încălcarea de legislaţie secundară nu mai este incriminată.

Pe 10 august 2018, peste 100 de mii de oameni au protestat in Piaţa Victoriei din Capitală faţă de modificarea legilor Justiţiei, în perioada în care Liviu Dragnea era preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor. Seara protestul a degenerat după ce grupuri de agitatori au început să se bată cu forţele de ordine.

O jandarmeriţă agresată în busculada a rămas fără armă.

După ora 23, jandarmii au primit ordin să intervină în forţă. În fruntea lor era colonelul Cătălin Paraschiv, căruia i se spunea Fantoma în alb. Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene, fum iritant și tunuri cu apă nu doar împotriva huliganilor, ci şi a manifestanţilor pașnici.

Sute de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, inclusiv la spital. Printre cei agresaţi au fost şi jurnaliști români și străini, anunță tvrinfo.