
Doliu la Holograf. Marele cântăreț a murit la 65 de ani
Veste tristă în rândul fanilor Holograf și ai folkului, legendarul folkist, care a pus bazele duoului Poesis la începutul anilor ’70, s-a stins din viață aseară, la spital. Pe 30 octombrie împlinise 65 de ani.
Cântărețul trupei Holograf a suferit un infarct înaintea spectacolului folk pe care urma să îl susțină aseară, la Lugoj.
Vasile Gondoci, organizatorul evenimentului, a relatat ultimele din viața lui Marius Bațu.
„Am fost cu el la Spitalul Județean, de unde l-au transferat azi-noapte la Pădurea Verde. Din păcate, doamna doctor de acolo m-a anunțat că s-a stins.”

Cine a fost Marius Bațu
Marius Bațu a fost o figură importantă în industria muzicală românească, activând în trupe precum Poesis, grup pe care l-a fondat alături de Eugen Baboi în 1977. A fost, de asemenea, un membru al formației Pasărea Colibri, unde s-a remarcat prin melodii emblematice precum „Cântec șoptit” și „Elegie”.
Bațu a contribuit și la albumele trupei Holograf și a colaborat cu artiști precum Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, și Compact.
Stilul și dăruirea sa pentru muzică i-au adus un loc incontestabil în cultura muzicală românească, iar moartea sa reprezintă o pierdere majoră pentru fani și colegi din industria muzicală.

”Căntecul șoptit s-a stins!Prea devreme și prea abrupt Marius Bațu!
Drum lin prietene!
Dumnezeu să-ți lumineze calea!”, a transmis trupa Holograf.


