Un copil de 13 ani a murit în sala de sport
Un copil de 13 ani a murit în sala de sport
Social Ultima Ora

FOTO. Doliu în muzica populară românească. Unul dintre cei mai mari dirijori s-a stins din viață, la 70 de ani

Doliu în muzica populară românească.

Dirijorul de muzică populară românească, al Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu”, Viorel Leancă, s-a stins din viaţă, duminică, la vârsta de 70 de ani.

Viorel Leancă, împreună cu ansamblul pe care îl conducea, a colaborat, de-a lungul carierei, cu numeroşi artişti de muzică populară, printre care Sofia Vicoveanca, Irina Loghin, Mioara Velicu, Daniela Condurache sau Laura Lavric.

”Există o armonie în toamnă și o strălucire în cerul ei.

Zorii dimineții au transformat această armonie în tăcere. Este tăcerea lăsată în sufletele noastre de vestea încetării din viață a celui ce a fost VIOREL LEANCĂ, Maestru Dirijor al Orchestrei Ansamblului Artistic Profesionist “Ciprian Porumbescu”.

Astăzi, Ansamblul pe care l-a iubit atât de mult, a îmbrăcat peste straiul popular haine cernite. Maestrul a plecat dintre noi, în toamna vieții, la Ceruri, acolo unde se spune că nu există lacrimi și dor sau suspine, lăsând în urmă scrierile sale muzicale, un adevărat tezaur al folclorului bucovinean și nu numai.

Prin amprenta sa creatoare pusă pe destinele numeroșilor artiști, a strâns de-a lungul timpului ropote de aplauze la scenă deschisă.

Astăzi părăsește această lume, lăsând tristețe și regrete în sufletele celor care l-au cunoscut, dar și muzica pe care a iubit-o mai mult decât oricare alt lucru și care va rămâne întru veșnicia timpului aici, pe pământ.

Suntem alături de familia greu încercată și transmitem sincere condoleanțe.A căzut cortina pe drumul vieții maestrului Viorel Leancă, dar s-a aprins pe Cer o stea.

Rămas bun, Maestre!”, au transmis membrii Ansablului ”Ciprian Porumbescu”.

Maestrul Viorel Leancă
Maestrul Viorel Leancă

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.