Scandalul medicului italian fals continuă. Martorii au fost chemați la audieri
Ultima Ora Social

Doctorul italian fals rămâne în arest. Ce decizie au luat magistrații

Tribunalul București judecă, astăzi, contestația lui Matteo Politi la arestul preventiv. Falsul medic italian, cu opt clase, care a operat în mai multe clinici private din România, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în data de 8 februarie. Sentința a fost dată de magistrații Judecătoriei Sectorului 1.

UPDATE 15.40: Magistrații Tribunalului București i-au respins contestația lui Matteo Politi, ca fiind neîntemeiată. Astfel, măsura arestării preventive se menține, iar acesta va fi cercetat în spatele gratiilor.

UPDATE 11.40: Matteo Politi a declarat în fața judecătorilor de la Tribunalul București că vrea să se înțeleagă cu părțile din dosarul în care este acuzat de înșelăciune și exercitarea unei profesii fără drept. În acest sens, el a depus la instanță cu contract de mediere încheiat cu un mediator autorizat. Avocatul italianului, Daniel Ionașcu, a precizat că le-a cerut  judecătorilor ca medicul fals să fie eliberat și cercetat sub control judiciar, cu interdicția de a părăsi țara.

Apărătorulul a mai declarat că Matteo Politi le-a spus judecătorilor că a învățat meseria de chirurg în timpul unor stagii de pregătire din Spania. Decizia magistraților de la Tribunalul București a rămas în pronunțare.

UPDATE 10.30: La Tribunalul București, acolo unde azi de judecă contestația italianului, a ajuns, în urmă cu scurt timp, și Ioana, iubita lui Matteo Politi. „Sunt optimistă, sunt convinsă că va fi eliberat. Aveți încredere în el, ca e medic bun”,  declarat femeia pe când se afla pe holurile tribunalului.

Doctorul italian fals rămâne în arest. Ce decizie au luat magistrații 1

Tânăra i-a fost alături și săptămâna trecută, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, unde a fost dus după reținerea lui, pentru ca procurorii să decidă dacă cer mandat de arestare. „Eu nu am de făcut nicio declarație. În momentul de față suntem în procedura de semnare a contractului cu domnul avocat Ionașcu. Eu nu mai am ce să declar. Orice altă întrebare nu are logică”, a spus iubita italianului.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii