Fostul director al Spitalului ”Malaxa” şi actual manager al Spitalului Orăşenesc Jibou, Florin Secureanu, a fost ridicat, luni seara, de poliţişti de la locuinţa sa pentru a fi încarcerat în vederea executării a 3 ani şi 8 luni de închisoare.
Secureanu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti într-un dosar în care este acuzat că a făcut plăţi nelegale către o firmă care a vândut spitalului produse fictive sau la suprapreţ.
„Astăzi, 8 mai, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj au primit un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis pe numele unui bărbat, de 58 de ani.
Curtea de Apel Bucureşti a emis pe numele acestuia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare, în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, sentinţă rămasă definitivă prin decizia din 8 mai 2023″, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj.
Acesta va fi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, urmând a fi transferat la Penitenciarul Satu Mare, în vederea executării pedepsei la care a fost condamnat.
