Femeie de 76 de ani, omorâtă pe stradă în București
Femeie de 76 de ani, omorâtă pe stradă în București
Ultima Ora Justiție Politic Social

Din 21.049 deținuți eliberați prin legea recursului compensatoriu, 1.900 au fost reîncarcerați pentru omor și viol

Aproape 1.900 dintre cei eliberați prin legea recursului compensatoriu au fost reîncarceraţi, adică au comis alte fapte violente, dintre care 500 pentru fapte violente: viol, tâlhărie, omor.

Acesta este motivul pentru care PNL cere abrogarea în regim de urgenţă a legii adoptate în 2017, potrivit unui comunicat transmis presei de deputatul liberal Florin Roman.

Deputatul Florin Roman a informat că, potrivit unui răspuns dat de către Ministerul Justiţiei unei interpelări în care a solicitat precizări referitoare la persoanele eliberate mai repede din penitenciar în baza recursului compensatoriu, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017 şi până în luna septembrie, au fost înregistrate 21.049 de liberări.

„Din cei eliberaţi, 7.003 deţinuţi au fost iniţial încarceraţi pentru fapte extrem de grave, precum crimă, viol, tâlhărie, corupţie etc. În acest moment, circulă liberi pe străzile României: 943 criminali, 110 infractori condamnaţi pentru act sexual cu un minor, 2.300 de deţinuţi eliberaţi mai repede după ce au comis fapte de tâlhărie, dar şi 35 de persoane încarcerate pentru mită. Îngrijorător este şi numărul violatorilor lăsaţi în libertate, nu mai puţin de 634”, arată deputatul liberal.

Potrivit lui Roman, din totalul celor eliberaţi mai devreme din penitenciare, 1.877 de persoane au fost încarcerate din nou, fie pentru că au comis noi fapte grave, fie pentru că au fost condamnate în alte dosare.

„Cel mai grav este însă că nu mai puţin de 507 infractori eliberaţi au comis noi fapte violente: 47 au comis omoruri şi omor calificat; 357 au comis noi tâlhării; iar 47 au violat din nou”, a transmis liberalul.

Florin Roman menţionează că faţă de luna iunie, numărul celor eliberaţi mai repede a crescut cu 3.000.

„După tragedia de la Caracal, premierul Dăncilă promitea cu voce gravă înăsprirea pedepselor şi detenţie pe viaţă pentru criminali. Toate aceste declaraţii au rămas vorbe. Mai mult decât atât, Guvernul Dăncilă a blocat abrogarea recursului compensatoriu. PNL solicită PSDăncilă abrogarea în regim de urgenţă a recursului compensatoriu. Solicităm, totodată, discutarea în regim de urgenţă a proiectelor depuse de PNL în Parlament, pentru sistemul de găsire urgentă a copiiilor dispăruţi, pentru detenţie pe viaţă pentru cei care ucid femei gravide şi copii, introducerea brăţărilor electronice”, a mai spus Florin Roman.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.