Diaspora nu cedează. Un milion de români ies în stradă. Dăncilă ți Tăriceanu sunt vizați 1
Ultima Ora Breaking News Politic Prezidențiale 2019

Diaspora nu cedează. Un milion de români ies în stradă. Dăncilă ți Tăriceanu sunt vizați

Liderii PSD și ALDE, Viorica Dăncilă și Călin Popescu Tăriceanu nu vor avea o vacanță de vară liniștită.

Românii se mobilizează și vor ca pe 10 August 2019 să fie un milion în Piața Victoriei, în fața Guvernului pentru a comemora un an de la Mitingul Diasporei din 10 august 2018.

”România a fost făcută de oameni care au ales să nu stea deoparte!

În 10 august 2018 românii din diaspora s-au alăturat celor rămași acasă, împotriva unui guvern care și-a abandonat promisiunile electorale pentru a-și salva corupții de închisoare.

Ne-am adunat și am protestat în Piața Victoriei. 100.000 de oameni. Spre deosebire de protestele anterioare, jandarmii au aruncat cu gaze lacrimogene încă din primele ore. Am inhalat gaze lacrimogene, care au fost aruncate în toate direcțiile, inclusiv în zone cu copii.

Am fost loviți de jandarmi, iar schije explodate ne-au intrat în carne. Jandarmii au lovit protestatari, chiar și când erau pașnici. Au atacat jurnaliști cu scopul de a opri libera exprimare, dar imaginile cu represiunea au ajuns la știri și nu doar în România, ci în toată lumea. 10 august 2018 a șocat comunitatea internațională. Românii au depus sute de plângeri împotriva Jandarmeriei și Procurorul General a declanșat o anchetă.

Nu vrem să uităm 10 august 2018, nu vrem să uităm cine sunt vinovații. Nu vrem să ne oprim, până când scăpăm de corupții de la putere”, spun organizatorii evenimentului.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.