Mesajul deputatului Mirela Furtună cu prilejul Zilei Egalității de Șanse între Femei și Bărbați
Ultima Ora Politic

Deputatul Mirela Furtună, participare la Conferinţa Politicii de Securitate şi Apărare Comună a Uniunii Europene

”În calitate de membru al Comisiei pentru politică externă din cadrul Camerei Deputaţilor, am participat la cea de-a XIV-a Conferinţă Interparlamentară privind Politica Externă şi de Securitate Comună şi Politica de Securitate şi Apărare Comună ale Uniunii Europene (PESC/PSAC).

Comisiile pentru politică externă și Comisiile pentru apărare, ordine publică și siguranță națională ale Senatului și Camerei Deputaților alături de Comisia pentru afaceri externe din Parlamentul European, au organizat, în perioada 7-8 martie 2019, Conferinţa menţionată.

Modul de organizare al evenimentului a oferit posibilitatea interacţiunii între participanţi şi sală, prin adresarea unor întrebări vorbitorilor principali de către delegaţii parlamentelor naţionale.

În marja Conferinței, am avut alături de colegii din Comisia pentru politică externă din cadrul Camerei Deputaților, două întrevederi, una cu delegația Republicii Tuciei, condusă de dl. Volkan Bozkir, președintele Comisiei pentru politică externă din Marea Adunare a Turciei, și una cu delegația Germaniei, condusă de dl. Dietmar Nietan, membru în Comisia pentru politică externă din Bundestag. Cele două întrevederi au avut rolul de a întări relațiile bilaterale dintre țara noastră și statele menționate.

În încheierea evenimentului, a fost prezentată o declarație comună a co-președinților care au organizat evenimentul, domnul Ioan Mircea Pașcu și domnul Cristian Sorin Dumitrescu, în care au fost mențioante, pe scurt, concluziile pentru fiecare sesiune plenară și atelier de lucru în parte, alături de scurte mențiuni cu privire la modul în care ar trebui abordate subiectele dezbătute.” a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro deputatul PSD Mirela Furtună.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.