Demisie de răsunet din partidul lui Cioloș. Acuzații incendiare la adresa fostului premier 1
Ultima Ora Politic

Demisie de răsunet din partidul lui Cioloș. Acuzații incendiare la adresa fostului premier

Profesorul universitar Valentin Naumescu de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj a anunţat, pe Facebook, că demisionează din partidul fondat de fostul prim-ministru Dacian Cioloș, PLUS.

”RESPECT, GEORGE GIMA! În acest moment, prin derapajele grave de la valorile şi standardele unui partid de esenţă liberală, DACIAN CIOLOŞ SE PLASEAZĂ MULT SUB NIVELUL MAJORITĂŢII MEMBRILOR PLUS! Decizii discreţionare, ultracentralizare, lipsă de transparenţă decizională, încercarea de promovare la nivel central şi local a unor prieteni personali, pe care nimeni din partid nu-i văzuse până atunci. Am fost 10 zile membru al PLUS şi am demisionat înainte de Convenţia Naţională, când am aflat câteva dintre propunerile locale ale Liderului, pentru Consiliul Naţional. Am semnalat pe pagina personală de Facebook, cu o zi înainte, ceea ce a spus ieri George Gima. Nu ne-am consultat unul cu celălalt. George nu văzuse postarea mea, nefiind publică. Rămân ataşat valorilor şi principiilor de esenţă liberală menţionate în Manifestul Platformei România 100. Sunt membru fondator al România 100 Cluj-Napoca şi am fost primul moderator al comunităţii locale a Platformei civice.PLUS are mii de oameni foarte valoroşi, care au crezut că valorile enunţate pot fi respectate şi în practica politică internă şi care nu s-au gândit o clipă că vor ajunge într-un partid condus autocratic. A avea ca obiectiv lupta anti-PSD nu justifică tăcerea, compromisurile interne, acoperirea derapajelor grave ale Liderului.ZECE ZILE ÎN PLUS. DE CE AM INTRAT, DE CE AM PLECAT DIN „PARTIDUL LUI CIOLOŞ”? Răspunsul meu e simplu: pentru Dacian Cioloş am intrat, din cauza lui Dacian Cioloş am ieşit. Am crezut sincer şi mult în Dacian. Nu este însă ceea ce părea a fi. Nu regret că am crezut în acest proiect. Era corect formulat. Din nefericire, PLUS mi s-a părut în ziua demisiei chiar „Partidul lui Cioloş” (şi numai al lui), făcut pe persoană fizică. Acum ştiu că m-am înşelat: PLUS este partidul lui George Gima şi al celor care gândesc liber şi demn, întocmai ca George. Pe mine mă vor ataca acum exaltaţii şi naivii care mai cred în capacitatea lui Dacian Cioloş de a fi în primul rând un lider credibil pentru propriul partid. CURAJ, GEORGE GIMA! VIITORUL ESTE AL TĂU!”, spune Naumescu pe facebook.

Demisie de răsunet din partidul lui Cioloș. Acuzații incendiare la adresa fostului premier 2

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.