Alertă! DIICOT vrea să ia dosarul 10 august de la procurorii militari. Ce documente trebuie să dispară 1
Jandarmeria București publică planul pentru 10 august. Ce le cer manifestanților
Ultima Ora Justiție Politic Social

Alertă! DIICOT vrea să ia dosarul 10 august de la procurorii militari. Ce documente trebuie să dispară

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a cerut Secţiei parchetelor militare dosarul privind protestul din 10 august 2018, pentru a studia posibilitatea conexării acestuia cu cel deschis în urma plângerii depuse de Jandarmerie, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime a explicat că dosarul a fost cerut pentru a vedea dacă există elemente de conexitate între actele şi faptele ce formează obiectul urmăririi penale între dosarul de la Secţia parchetelor militare şi cel de la DIICOT, potrivit Agerpres.

La DIICOT, există un dosar în care se investighează evenimentele din 10 august, deschis ca urmare a unei sesizări depuse de Jandarmeria Română în septembrie 2018, care a reclamat acţiuni împotriva ordinii constituţionale (art. 397 din Codul penal). Sesizarea a fost înregistrată în septembrie 2018.

Secţia parchetelor militare are, al rândul ei, în lucru un dosar penal, în care sunt cercetaţi şefii din Jandarmerie care au dirijat acţiunea de intervenţie din 10 august 2018 la protestul din Piaţa Victoriei. Este vorba de colonelul Ionuţ Cătălin Sindile, şeful Jandarmeriei Române; colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, prim-adjunct al Jandarmeriei Române; maiorul Laurenţiu Cazan, director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, dar şi secretarul de stat Dan Chirică.

În luna mai 2019, procurorii militari au dispus extinderea urmăririi penale in rem în Dosarul 10 August cu privire la infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participație improprie la purtare abuzivă a Jandarmeriei.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.