
FOTO. Este ziua de naștere a lui David Popovici. Ce iși dorește campionul olimpic la 21 de ani
Multiplul campion olimpic, mondial și european, David Popovici, împlinește, luni, 15 septembrie 21 de ani.
David Popovici a decis să își ”doneze”, ziua de naștere, pentru o cauză nobilă.
”Toată lumea mă întreabă cum arată drumul unui campion.
Astăzi vreau să vă arăt drumul lui Laur.
De la 6 ani, Laur trăiește în grija asistentei maternale, în ale cărei brațe a învățat din nou să se simtă în siguranță. Așa a ajuns și la karate, cu ea alături, înțelegându-i nevoia de protecție.
Forța acestui copil a ieșit la iveală, iar Laur a început să cucerească podium după podium la competițiile naționale SKDUN.
În 2024, Hope and Homes for Children Romania i-a acoperit costurile participării la prima lui competiție internațională, în Ungaria, de unde s-a întors cu aurul la kata individual. Anul acesta a cucerit deja locul întâi la Campionatul European din Italia, iar astăzi se pregătește cu patru antrenamente pe săptămână pentru Mondialele din Polonia.
Laur este dovada că un campion se naște din muncă, perseverență și încrederea oamenilor din jur.
Pentru el și alți 34 de copii excepționali din programul Bursele DAR, Hope and Homes for Children pregătește în fiecare an tabere de dezvoltare personală, menite să hrănească aspirațiile copiilor și să le cultive visul, indiferent cât de greu le-a început viața.

De ziua mea, cadoul cel mai frumos reprezintă împlinirea nevoilor lor: echipamente, competiții importante, costume de scenă, instrumente muzicale, cursuri de canto, hrană bună.
Și mai presus de toate, încredere că nu sunt singuri pe lumea asta. Cât de mulți ne strângem pentru ei?
Dacă vrei să ajuti si tu, click pe link:https://hopeandhomes.ro/campania-mea/davidpopovici/”, a transmis David de ziua sa de naștere.


