Datorie uriașă la CFR Călători. Bugetul de stat trebuie să-i ofere peste 2,6 milioane lei 1
În Maramureș iei bilet la CFR, dar mergi cu autobuzul. Linia ferată e în reparații
Ultima Ora Politic Social

Datorie uriașă la CFR Călători. Bugetul de stat trebuie să-i ofere peste 2,6 milioane lei

CFR Călători are de încasat de la bugetul de stat, pentru perioada 2008-2014, suma de peste 2,6 milioane lei. Compania nu a mai beneficiat de finanțare de la bugetul de stat pentru investiții în trenuri din 2012.

”Începând cu anul 2012, CFR Călători nu a mai beneficiat de finanțare de la bugetul de stat pentru realizarea proiectelor de investiții, respectiv pentru dotarea cu materialul rulant necesar desfășurării activității. În acest context, la SNTFC «CFR Călători» SA, investițiile anuale nu s-au putut concretiza decât prin modernizarea unor vagoane și locomotive strict în limita fondurilor proprii de investiții, care reprezintă mai puțin de 10% față de fondurile avute la dispoziție anual înainte de 2011. Ca urma a subcompensării activității de transport feroviar public de călători în perioada 2008-2014, CFR Călători are de încasat de la bugetul de stat suma de 2.649 milioane lei”, transmite Ministerul Transporturilor într-un răspuns la interpelarea adresată de deputatul USR Mihai-Cătălin Botez.

În acest context, la CFR Călători investițiile anuale nu s-au putut concretiza decât prin modernizarea unor vagoane și locomotive în limita fondurilor proprii de investiții, care reprezintă mai puțin de 10% față de fondurile care au fost la dispoziția Ministerului înainte de 2011, potrivit răspunsului dat de Ministerul Transporturilor.

Potrivit Ministerului, parcul de material rulant de tracțiune a ajuns la o vârstă medie de peste 35 de ani astfel echipamentele sunt uzate fizic și moral fiind necesare intervenții de mentenanță. La fel și parcul de vagoane de călători, de asemenea învechit, necesită efectuarea de lucrări de modernizare și este insuficient.

Chiar dacă bugetul pe anul 2018 a fost pe minus, cu finanțare din fonduri proprii ”CFR Călători a realizat modernizarea a 24 vagoane de călători, ceea ce a condus la sporirea capacității de transport cu peste 2000 de locuri”, se mai arată în răspunsul interpelării.

Ministerul mai reclamă faptul că prin bugetul de venituri și cheltuieli alocat pe anul 2019, CFR Călătorii a primit 340 de miliarde de lei pentru investiții, fiind în pierdere și acest an.

Ministerul a transmis că Autoritatea pentru Reforma Feroviară a finalizat împreună cu Banca Europeană de Investiții și JASPERS (Joint Assistance to Support Projects in European Regions – Asistență Comună pentru Susținerea Proiectelor în Regiunile Europene), documentele de licitație pentru achiziția primului lot de 40 de Rame Electrice Regionale, RE-R, și întreținerea acestora pentru o perioadă de 15 ani.

„La ora actuală, se află în curs de desfășurare întocmirea ofertelor, care a fost prelungită până la 19 iulie 2019, din cauza numeroaselor solicitări de prelungire a diverselor firme potențiale participante (până la această dată sunt 15 firme înscrise). Acest material rulant este destinat pentru transportul feroviar de călători în trafic suburban și regional. Valoarea estimată este de 230 milioane euro și va fi finanțată prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020”, potrivit Ministerului.

Reprezentanții ministeriali estimează că noile trenuri vor fi operaționale în termen de 18 luni de la semnarea contractului pentru prima ramă și 32 de luni pentru celelalte rame, cu livrare eșalonată.

În cea de-a doua etapă, preconizată a se demara în a doua parte a anului 2019, A.R.F. împreună cu Banca Europeană de Investiții și JASPERS intenționează să lanseze documentele de licitație pentru achiziția ramelor electrice pentru trenurile de tip InterRegio, conchide răspunsul semnat de ministrul Transporturilor Răzvan Cuc.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.