PNL, atac la adresa Vioricăi Dăncilă. ”Să fie oprită înainte de a distruge toată credibilitatea externă a României”
Ultima Ora Politic

Dăncilă, întrevedere cu ambasadorul Emiratelor Arabe Unite, Ahmed Abdullah Bin Saeed Al Matrooshi

Prim-ministrul Viorica Dăncilă, a avut astăzi, 4 martie 2019, o întrevedere cu ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România, dr. Ahmed Abdullah Bin Saeed Al Matrooshi.

Cu acest prilej, premierul român a salutat evoluțiile recente ale relațiilor bilaterale bazate pe prietenie, deschidere și bună cooperare. Totodată, în cadrul întrevederii, au fost discutate și aspecte ce țin de identificarea modalităților concrete privind întărirea relațiilor comerciale româno-emirateze, dezvoltarea și consolidarea dialogului politic bilateral.

În acest sens, atât premierul Viorica Dăncilă, cât și ambasadorul emiratez au apreciat documentul adoptat în luna octombrie 2018, respectiv „Declarația comună privind stabilirea unui parteneriat strategic economic între Guvernul României și Guvernul EAU”, ca fiind baza consolidării viitoare a cooperării în toate domeniile de interes comun.

Șeful Executivului a subliniat că România acordă prioritate cooperării economice pe termen lung cu Emiratele Arabe Unite în cadrul unor proiecte de interes în domeniile prioritare de cooperare, respectiv industrie, agricultură, energie, finanțe, transport, infrastructură, IT, precum și inovație, cercetare și turism.

De asemenea, cei doi interlocutori au avut un schimb util de opinii referitor la modalitățile de implicare mai activă  a mediului de afaceri din cele două state, în parteneriate reciproc avantajoase.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.