Congresul PSD anunță sfârșitul pentru Viorica Dăncilă. Cariera sa politică se încheie jalnic
Dăncilă e disperată. Discuții de amploare cu toți parlamentarii înainte de moțiune
Ultima Ora Politic

Dăncilă anunță următoarea mișcare. Ce decizii va lua în CEx

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, într-o conferință de presă în județul Argeș, că se va decide în CEx o nouă componență a Guvernului.

„Voi discuta despre acest lucru în CEx și vom hotărî data și componența Guvernului și vom veni în Parlament pentru votul de încredere. Indiferent că depune sau nu moțiune de cenzură Opoziția, noi trebuie să venim cu un portofoliu de miniștri. Eu nu aș fi așa de sigură că ne lipsesc 29 de voturi. Eu vreau să văd ce se va întâmpla atunci când mergem în Parlament. Cea mai bună armă în politică e negoiciere. O să negociem astfel încât să putem merge mai departe. Dacă nu primim votul de încredere, Guvernul rămâne la forma inițială”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.

Întrebată dacă va renunța la funcția de premier, Viorica Dăncilă a răspuns: „categoric nu”, afirmând că dacă moțiunea de cenzură va trece, atunci va veni un alt guvern.

„În 2016 cetățenii ne-au acordat încrederea lor. Eu nu vreau să mă uit în ochii românilor și să spun am abandonat proiectele cu care am venit în fața dvs. Dacă va fi moțiune și va trece, atunci Guvernul va cădea și va veni un alt Guvern. Cred că dăm dovadă de responsabilitate și că ne dorim stabilitate în această țară. Credem că trebuie să se întâmple democratic, știm că moțiunea e metoda de a dărâma un Guvern. Am spus că nu luăm în calcul să ne retragem de la guvernare”, a răspuns Dăncilă.

Viorica Dăncilă a anunțat, miercuri, că va merge în Parlament și va încerca să obțină susținerea necesară pentru a duce mandatul Guvernului până la capăt. Premierul a adăugat că șeful statului „a înlocuit funcția de mediator cu partidele politice cu cea de sabotaj”, după ce Klaus Iohannis a respins toate propunerile pentru miniștri.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.